antrenament

Pentru majoritatea bărbaților ajunși la vârsta de 50 de ani, antrenamentul în sala de fitness și selfie-urile „
Dacă mănânci alimentele potrivite înainte de a merge la antrenamente, vei oferi organismului suficientă energie
Sora lui Kate Middleton, Pippa (33 de ani), urmează să se căsătorească peste o lună, fiind unul dintre cele mai
Roger Federer traversează o perioadă de graţie, elveţianul câştigând toate cele trei turnee la care a participat
Starul de la echipa de fotbal Real Madrid este invidiat chiar de mulți sportivi pentru corpul său foarte bine
Brad Willis (17 ani), originar din Sunderland, a câștigat deja concursuri precum Mr. Britain și Mr. World, dar
Știe să fie și artist carismatic, și băiat rău. Liviu Guță (37 de ani), pe numele lui din buletin Liviu Mititelu,
Corpul uman poate fi capabil de lucruri uimitoare, dar există oameni cu abilități fizice de-a dreptul incredibile
Mușchii cântărețului Mike Diamondz sunt rezultatul unei munci susținute. Interpretul petrece foarte mult timp
A divorțat de Bogdan Ionescu în septembrie 2016, iar acum este o femeie liberă. Elena Băsescu este o mamă singură
Dacă n-ar fi existat Nordul continentului, naţionala feminină de handbal ar fi fost fără probleme campioană
Jucătorii echipei naţionale au fost urmăriţi la antrenament de patru foşti soldaţi răniţi în Irak şi Afganistan,
Un cadou pe măsura performanţei! Ultramaratonistul Tibi Uşeriu a devenit, la începutul
Simona Halep, care a ajuns la Paris accidentată la glezna dreaptă, a avut joi (25 mai)
Amețești numai când îl vezi! Acest tânăr se antrenează într-un mod aproape suicidal, dar
Numirea lui Ilie Năstase în funcţia de căpitan nejucător al echipei de Fed Cup a României
Cele cinci jucătoare din România prezente pe tabloul principal de la Australian Open şi-
Ai nevoie de o soluţie de urgenţă pentru a scăpa de kilogramele în plus până la Crăciun?
Marlon și Lisa Grenan nu au doar un bebluș adorabil, ci și un Pitbull uriaș, una dintre

Pagini