animale salbatice

O operațiune de căutare mai puțin obișnuită a avut loc joi, 22 octombrie, în Capitală, după ce a fost semnalată
Ca-n “Dosarele X”! O descoperire făcută de un pădurar în masivul Căpăţânii, într-o zonă aflată la limita dintre
Senatul a adoptat miercuri, 25 septembrie, o propunere legislativă pentru modificarea Legii vânătorii şi a
Agitație de nedescris în lumea necuvântătoarelor! Ființele de mici dimensiuni au auzit că a fost lansat de curând
Serghei şi Marina Ross, ambii de 32 de ani, trăiesc cu o pumă, în vârstă de 3 ani, în apartamentul lor din Moscova
21 ianuarie este Ziua Internaţională a Îmbrăţişărilor. Aşa că necuvântătoarele din toate cele patru zări au ţinut
Ce fac animalele de la Zoo Băneasa atunci când este frig şi zăpadă? Reporterii Click! le-au făcut o vizită. Au
Nimic pe lumea asta nu se compară cu dragostea de gorilă!
Camerele video instalate într-o pădure din Neamţ au surprins imagini inedite. Monitorizarea animalelor sălbatice
Animalele sălbatice nu cunosc conceptul prin care funcționează o oglindă, astfel că, atunci când văd una, spre
De mai bine de 10 ani, Chris Barnes, în vârstă de 40 de ani, a salvat 30 de pui de cangur ai căror mame au fost
Doi lupi, plimbaţi în lesă prin centrul oraşului i-a făcut pe trecători să stea în loc şi să se holbeze după
Toţi cei şase canguri de la Grădina Zoologică din Timişoara au fost omorâţi de trei câini
Oraşul rulotiştilor din staţiunea prahoveană Buşteni va deveni istorie. Începând din
A venit pe lume în noiembrie 2017 şi n-a fost acceptat de mamă. Nu e însă începutul unei
Ieri în Bucureşti, azi în toată ţara! Cam aşa s-a întâmplat şi cu legea care interzice
De cinci zile, în Bran nu este linişte. Într-o gospodărie din satul Şimon a venit în
Un an de antrenamente dificile şi viaţă în izolare în menajerie pentru doar 10 minute de