animal de companie

Cercetătorii americani de la Universitatea Harvard au studiat stilul de viață a 268 de americani care au prins
Rita Mureșan (46 de ani) este topită după animalul ei de companie, cățelușa Bella, din rasa Labrador, care zilele
Aflați în vacanță în Deltă, Jojo (38 de ani) și soțul ei, Paul Ipate (34 de ani), au salvat de la înec și au
Dacă pentru tine Sărbătorile de iarnă sunt motiv de bucurie, pentru animalul tău de companie sunt motiv de stres.
O cheamă Fiona Presly, iar povestea ei a devenit virală după ce a postat câteva fotografii pe pagina ei de
Livia Graur ne anunţa, în urmă cu o lună, că “şi-a mărit familia”. În viaţa lor a apărut Arlo, un pui de ciobănesc
În Marea Britanie, cetățenii englezi au dreptul de a trimite reginei o scrisoare în care își exprimă o nemulțumire
Urmează să naști în curând și ai acasă o pufoșenie de pisică sau un cățel blănos care lasă mult păr peste tot?
Un leu african crescut în captivitate are un obicei ieșit din comun – nu poate să doarmă fără o păturică. Atunci
Nunta este o petrecere, căsnicia un efort continuu pe care uneori îl depui cu plăcere, alteori cu greutate. De
Copiii iubesc animalele. Nu trebuie să fi cine ştie ce înţelept ca să deţii acest adevăr. Chiar dacă nu are un
Dintre toate animalele de companie din lume, Nicolas Cage şi-a ales o caracatiţă.
A fost transmis din generaţie în generaţie în familie! Ţestosul Tommy este cel mai
Actriţa Sophie Turner, în vârstă de 23 de ani, şi soâul său, cântăreţul de muzică pop Joe
Unii proprietari de animale de companie își iubesc atât de mult prietenii cu blană încât
Mooor-mooor!
Un arici iubitor de aventuri a devenit, recent, un star pe Internet. În vârstă de numai
O vorbă veche zice că atunci când îţi este greu ai o viaţă de câine.
La doar două zile de când le-a mărturisit prietenilor virtuali că îşi doreşte enorm un

Pagini