Ani

Erau și primari, dar și în consilii de administrație, iar averea lor a crescut vizibil. Agenţia Naţională de
Deoarece Xu Min nu are niciun fel de rid pe chipul superb și se îmbracă mereu la modă, este deseori considerată o
Se împlinesc trei ani de când Michael Schumacher, unul dintre cei mai cunoscuți campioni Formula 1, încă se află
Veți ieși mai repede la pensie de acum încolo! Nu toată lumea, ci doar salariații care sunt încadrați în grupa I
Petre Roman şi-a pierdut mandatul de deputat în aprilie 2014, după ce ANI l-a găsit incompatibil. Fostul premier
De mai bine de un an, s-a lansat zvonul că Cher e în pericol de moarte. Recent, revista franceză “Paris Match” a
Agenția Națională de Integritate (ANI) a solicitat Curții de Apel Constanța extinderea acțiunii de control privind
E jale în țară! 24 de şefi de consilii judeţene şi 40 de primari de municipii şi sectoare ale Capitalei au
Horia Georgescu, reținut de DNA pentru 24 de ore sub acuzația de abuz în serviciu, și-a dat demisia de la
Horia Georgescu, șeful ANI. a fost reținut azi pentru 24 de ore și va fi dus pentru o noapte în arestul Poliției
Am trăit să o vedem și pe asta! 22 de deputați au fost amendați cu cîte 2.000 lei fiecare pentru că au refuzat să
De mii şi mii de ani, domniţele au simţit nevoia să poarte cercei, pentru a se înfrumuseţa şi pentru a se simţi
Gunoiul a devenit o problemă foarte seriosă în zilele noastre. Aproape tot ceea ce
Parchetul General a cerut Agenției Naționale de Integritate (ANI) verificarea averii lui
O femeie din New York și-a căutat mama naturală timp de 15 ani, intrând în contact cu
Horia Georgescu a fost arestat pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat că,
Horia Georgescu, şeful agenţiei care verifica averile şi situaţiile de incompatibilitate
Deputatul PNL Petre Roman este acuzat de incompatibilitate de către Agenția Națională de
Preşedintele Klaus Iohannis a câştigat definitiv procesul cu Agenţia Naţională de

Pagini