anchetă DNA

CSM a început miercuri, analizarea raportului final al Inspecției Judiciare, privind abaterile disciplinare ale
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a deschis o anchetă care vizează achiziții suspecte în cadrul Poliției
Din 2014 şi până în prezent, cei care au trecut pe la conducerea Departamentului de Informaţii şi Protecţăie
Liberalul Marian Petrache va fi anchetat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru fraudă la alegerile
Fostul consilier de stat Răzvan Murgeanu a recunoscut că a luat 15.000 de euro mită pentru a interveni într-un
Primarul suspendat al sectorului 5, Marian Vanghelie, cercetat de DNA într-un dosar de corupție, a făcut
Toni Greblă, acuzat de fapte de corupţie, va fi cercetat în libertate, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Felix Tătaru, consultant în campaniile electorale ale lui Klaus Iohannis şi Traian Băsescu, a venit, miercuri la
Procurorii DNA investighează modul în care Ministerul Educației a derulat programul de dotare a instituțiilor
DNA a mai pus gând rău unui fost demnitar. Procurorii anticorupție au cerut luni, aviz de la preşedintele Traian
Procurorii DNA fac, miercuri, percheziţii la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman, fiind
Primarul general Gabriela Firea a răspuns acuzațiilor din spațiul public, potrivit cărora
Bogdan Olteanu (44 de ani), fostul viceguvernator al BNR, a fost eliberat din arestul
Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, cercetat sub control judiciar pentru atribuire
Vestea dimineţii de joi 26 februarie a fost cu siguranţă cea despre sinuciderea lui
Senatorul PSD Ion Ariton, fost ministru al Economiei, a venit marţi la DNA, pentru a fi
Deputatul liberal Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor, s-a prezentant,