anca serea insarcinata

Luna aceasta o va aduce pe lume pe micuţa Leah şi Anca Serea încă umblă pe la evenimente mondene. La 38 de ani,
Anca Serea profită din plin de perioada de relaxare înainte de a deveni mămică pentru a șasea oară. Vedeta se
Săptămâna trecută, fosta prezentatoare tv a făcut marele anunţ. Anca Serea va avea încă o fetiţă. Vedeta este
Iată că visul Ancăi Serea s-a îndeplinit și, dacă vedeta mărturisea cu ceva timp în urmă că și-ar mai dori copii,
Fosta ştiristă Prima TV Anca Serea, în vârstă de 38 de ani, se află din nou în centrul atenţiei pentru că va
Nu degeaba i se spune mămica eroină a showbizului! Anca Serea este însărcinată cu al şaselea copil. Vedeta a ţinut
Poartă în pântece al cincelea copil! Anca Serea va naşte curând un băieţel. Prezentatoarea a intrat în luna a noua
Anca Serea a stârnit un val uriaș de reacții după ce a anunțat că este însărcinată cu al cincilea copil, pe care
Emoţii mari şi lacrimi de fericire în familia Ancăi Serea. Prezentatorea Focus Sport de la Prima TV a împlinit 35
Va naște peste numai o lună, însă Anca Serea este extrem de activă. Chiar și acum, la
Anca Serea este însărcinată cu al şaselea copil şi îşi poartă cu mândrie burtica de
Deși trebuie să nască în jurul datei de 20 aprilie, Anca Serea nu dă niciun semn că ar fi
E isterie pe Internet! S-a pocăit sau nu... Anca Serea (35 de ani)? De unde a apărut şi
Pare incredibil, dar e cât se poate de adevărat! Anca Serea, frumoasa ştiristă de la