Ami

Cântăreața Ami (31 de ani) a fost confirmată pozitiv cu noul coronavirus. Solista și-a făcut un test Covid, după
Chiar dacă a fost un an greu, cele trei televiziuni fruntaşe, Pro TV, Antena 1 şi Kanal D, şi-au conti­nuat
Toată lumea o ştie pe Ami (31 de ani), cântăreaţa cu zulufi care a devenit celebră cu piesele latino “Otra Vez” şi
Ami este marea câștigătoare a noului sezon "Te cunosc de undeva". Artista a avut un parcurs foarte bun în această
Întreaga echipă a emisiunii "Te cunosc de undeva" a stat cu emoții, după ce Marcel Pavel, concurent în acest sezon
Ami (30 de ani) și-a deschis sufletul și ne-a vorbit despre cariera ei, dar și despre dificultățile pe care le-a
Andreea Ioana Moldovan (29 de ani), cunoscută sub numele de scenă Ami, își petrece vacanța în Africa. Aflată în
Raluca Arvat (43 de ani), prezentatoarea „Telejurnalului” (TVR 2), arată impecabil, la 43 de ani. Măsoară 1,67 m,
În cadrul ultimei ediției de la «Exatlon», miza a fost uriașă pentru cele două echipe din concurs, astfel că,
„Esenţele tari se păstrează în sticluțe mici”, spune o veche vorbă de duh. La fel se spune şi că „buturuga mică
Esenţele tari se ţin în sticluţe mici, iar Ami pe asta pare că s-a bazat când deja devenise obositor pentru ea că
Atunci când este departe de studio, acolo unde pregătește noi hituri, AMI își face de cap prin tot felul de
Andi Constantin este noul ”burlac” pe care se bat femeile din România! Campionul de
Andreea Ioana Moldovan (31 de ani) sau Ami, cum e cunoscută în showbizul românesc, a
La doar 1,54 metri înălţime, Andreea Ioana Moldovan (29 de ani), cunoscută sub numele de
Ami este noul jurat de la Bravo, ai stil, iar artista s-a declarat ca fiind foarte
Show-ul Exatlon se întoarce pe micile ecrane din 12 ianuarie, iar acum s-a aflat lista
Cântăreaţa Ami este nevoită să îţi modifice toate hainele la croitoreasă din cauza
Concurentă la "Ferma Vedetelor" (Pro Tv) în sezonul trecut, Ami s-a reinventat.

Pagini