americani

A fost un mijloc de transport VIP, dar a ajuns să fie folosit pentru realimentare! Avionul Boeing 707 YR-ABB „
Castelul Bran nu va mai derula evenimente speciale pentru public, de Halloween, întrucât a fost închiriat pentru o
Legendarul Bernie Ecclestone a vândut în ianuarie 2017 Formula 1 către americanii de la Liberty Media, iar aceştia
Nu știi ce cadou să-i iei partenerului sau pertenerei de Ziua îndrăgostiților? Ce-ai zice de un roman de dragoste
Este haz uriaș pe Internet unde circulă mai multe hărți completate de studenți americani. Li s-a dat harta Europei
Departamentul de Stat al SUA a aprobat, marţi, o posibilă vânzare a unor sisteme antiaeriene şi antibalistice de
Kim Kardashian (36 de ani) rareori și-a exprimat public viziunile politice, dar se pare că incidentul din Paris
O invenţie de acum 73 de ani! Un avion german din categoria „aripilor zburătoare“, care a efectuat primul zbor în
Prezenţa americanilor în bazele militare din România nu ne ajută doar din punct de vedere al securităţii. Unde
Marți, 14 februarie, la Baza de la Mihail Kogălniceanu din județul Constanța vor sosi militari americani și
Cei şase urşi de la Grădina Zoologică din Târgu Mureş au preferat soarele şi ploaia, joi, de Ziua Ursului.
Peste zece ore, Statele Unite ale Americii urmează să pășească într-o nouă eră! Vineri, 20 ianuarie, Donald Trump
A cucertit Mexicul, Spania şi Turcia, iar acum Inna dă lovitura la Hollywood, unde a
A devenit o adevărată psihoză! Toată lumea aşteaptă sfârşitul lumii şi încearcă să
Joi, 6 iulie, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost invitat de onoare la
De la începutul Războiului Rece și chiar și în prezent, numai gândul la armele nucleare
Mulți americani îl vor în continuare pe Barack Obama în conducerea Statelor Unite.
O lume întreagă așteaptă cu nerăbdare să vadă noua față a Statelor Unite după ce Donald
Liderul organizației teroriste Statul Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi , a fost ucis în urma

Pagini