alimente sanatoase

Mulţi experţi în nutriţie sunt de părere că zahărul consumat cu moderaţie nu e un pericol pentru cei mai mulţi
Ţi-e foame? Hai la masă şi poftă bună! Totuşi, uneori simţi că, deşi te-ai ridicat de la masă, ai încă stomacul
Alimentaţia joacă un rol important în tratarea afecţiunilor ficatului sau în prevenirea lor. Specialiştii
Ne confruntăm cu o epidemie de obezitate, atrag atenţia medicii, iar copiii nu sunt ocoliţi. România ocupă locul 3
Îți place să „ciugulești” câte ceva între mese? Cui nu-i place? Problema e că „ronțăielile” nu-ți provoacă doar
Păstura, cunoscută şi sub numele de „pâinea albinelor”, poate avea efecte miraculoase asupra
Nu numai activităţile fizice joacă un rol important în reducerea stresului şi în menţinerea unei stări bune de
Brânza este un produs lactat bogat în substanțe nutritive, în special proteine, calciu, vitaminele A și C, ceea ce
Pentru o siluetă perfectă, este necesar să ai o alimentație echilibrată și să practici sport săptămânal. Dieta
Una dintre cele mai bune surse de proteine, oul joacă un rol extrem de important în orice dietă. Există o mulțime
Nutriționiștii sunt de acord că mierea deține supremația față de alte alimente. Ea poate fi inclusă în alimentația
Mirodeniile au mai mulţi antioxidanţi decât oricare alte alimente. Dintre acestea, turmericul este o adevărată
Numeroase studii au dovedit că hrana este un factor esenţial care influenţează sănătatea
Apă, ulei vegetal, aditivi și mult zahăr. Aceasta este de fapt hrana milioanelor de
Am ajuns să cumpărăm tot mai des alimente pe a căror etichetă scrie ”bio” (sănătos), însă
Ştim că ceea ce mâncăm are o influenţă directă asupra funcţiilor organismului, dar că îşi
Un nutriționist celebru, mai ales în lumea sportivilor britanici de a căror dietă s-a
Consumul de alimente sănătoase nu doar că te ajută să te menţii în formă, dar îţi oferă
Deşi alimentele care conţin grăsimi au o reputaţie proastă, se pare că unele dintre ele

Pagini