Alexandra

Continuă cercetările în cazul crimelor de la Caracal. Gheorghe Dincă a recunoscut că le-a ucis pe Luiza Melencu (
Crimele de la Caracal n-au lăsat-o indiferentă pe Sore, care este şi mamă de fată. Astfel, după moartea Luizei şi
Nico are 48 de ani, dar timpul e blând cu ea. Mai mult, solista știe să se reinventeze și ba se tunde bob, ba își
Pentru că primul sezon a avut un real succes, show-ul „Bravo, ai stil!” a revenit cu o nouă ediție, luni, 23
Se spune că nu există durere mai mare decât aceea de a-ţi pierde propriul copil. De a-l conduce pe ultimul drum şi
Fotbalistul de 36 de ani a ajuns să plătească concret doar pentru câteva din multele sale probleme cu legea. Deşi
La cei 19 ani ai săi, Victoraș Micula este ma îndrăgostit ca oricând. Cea care i-a pus inima pe jar este o tânără
Scandalul continuă între Alex, fostul lui Zăvo, şi mama copilului său. După ce şi-au aruncat cuvinte grele şi s-au
Fostul iubit al Oanei s-a dezlănţuit în emisiunea de luni seară a emisiunii Acces Direct, de la Antena 1.
Scenă "istorică" în platoul emisiunii Simonei Gherghe de vineri. Oana Zăvoranu s-a aflat faţă în faţă cu Alex şi
A omorât un îngeraș de patru ani, iar acum fuge de răspundere. Medicul pediatru, Florenţa Bianu, care i-a
O fetiţă de patru ani din satul Plopi, comuna Buneşti Avereşti a murit, sâmbătă noaptea, în spitalul din Huşi, la
Percheziţiile la casa lui Gheorghe Dincă (66 de ani), care a recunoscut că le-a violat şi
Tudor Chirilă se numără printre vedetele care au reacţionat în urma crimelor de la
De la MasterChef, direct la ''Românii au talent''. O concurentă a participat vineri seara
Alex, iubitul Oanei Zăvoranu, de care aceasta încearcă acum să scape cu orice preţ, a
Lovitură de teatru în telenovela cu Oana Zăvoranu cu fostul ei iubit, Alex! După ce el a
Durere mare într-o familie din Huşi. Părinţii sunt în stare de şoc şi nu se pot obişnui
Alex, iubitul de 26 de ani ai Oanei Zăvoranu, are o situaţie personală foarte complicată

Pagini