al pacino

Al Pacino este o legendă a Hollywood-ului și va rămâne în istorie cu roluri precum cel din "Nașul", "Scarface" sau "Pact cu diavolul". Chiar dacă a ajuns la o venerabilă vârstă, Al Pacino nu poate sta departe de platoul de filme. Vezi cele mai noi știri, poze, interviuri și află cu ce tinerică se iubește Al Pacino.

N-au carte, dar au parte de averi considerabile, faimă şi o carieră de mare succes la Hollywood. Iată care sunt
Unul dintre cei mai iubiți actori din toate timpurile a fost aproape de nerecunoscut zilele trecute pe străzile
Cine are carte are parte! Aşa se spunea pe vremuri. Dar, la Hollywood, lucrurile nu stau chiar aşa. Unii actori
Usain Bolt (29 de ani), păzea! Al Pacino îţi ameninţă recordul de viteză de 9:58 secunde!
Al Pacino (75 de ani) nu mai poate să joace în nici o piesă! Faimosul actor trece printr-o perioadă neagră în care
Madonna (57 de ani), Tina Turner (75 de ani) și chiar Al Pacino (75 de ani), cu toții parcă au sfidat trecerea
Zilele trecute, Click! a avut ocazia de a asista la una dintre zilele de filmări pentru continuarea peliculei
Actorul american Al Pacino, în vârstă de 74 de ani, a declarat că, de când a cunoscut succesul, nu a putut duce o
Actorul Al Pacino (74 de ani) oferă şansa fanilor să călătorească cu avionul său de lux, P.180 Avanti II produs de
Celebrul regizor s-a dat de gol la o partidă de baschet. Într-o discuţie, el a afirmat că nu îl place deloc pe
La 72 de ani, Al Pacino arată cam nasol! Celebrul actor afişează, parcă în mod intenţionat, un aspect neîngrijit
Actorul Al Pacino (71 de ani) ar putea deveni, iarăşi,  tată.
Diane Keaton își păstrează, la vârsta de 70 de ani, alura elegantă, zâmbetul inteligent-
Parcă nu ar avea 145 de milioane de dolari în cont! Al Pacino ia metroul şi merge pe jos
Celebrul actor Al Pacino (75 de ani) a dezvăluit că nu îşi mai aduce aminte aproape nimic
Am putea spune că e anul lui Pacino, cu cele trei pelicule pregătite. Prima, The Humbling
Succesul lui Al Pacino (73 de ani) la femei a rămas neştirbit. Recent, actorula fost
În noul său film, actorul Al Pacino va interpreta rolul unui star rock al anilor ´70 care
Al Pacino a mers în acest weekend împreună cu cei doi copii mai mici ai săi, gemenii

Pagini