adi sina

Anca Serea și Adi Sînă au o familie frumoasă și numeroasă, însă se pare că cei doi soți nu și-ar dori să se
Anca Serea a fost acuzată că s-a prezentat la un eveniment monden fără verighetă, iar acest lucru i-a făcut pe
Anca Serea și Adi Sînă se bucură de o familie numeroasă. Cei cinci copii pe care îi au le fac zilele mai frumoase
Lumea muzicală este într-o continuă mişcare, iar tinerii solişti se alătură adesea celor din Generaţia de Aur,
Planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg. În urmă cu trei luni, Anca Serea (35 de ani) și Adi Sînă (39
Bogdan Medvedi (25 de ani), fost concurent la ”X Factor”, ediția din 2012, și care a cunoscut celebritatea alături
Familie ca a lor mai rar întâlnești. Adi Sînă și Anca Serea au cinci copii și le place la nebunie să petreacă cât
A început sezonul răcelilor şi, în acelaşi timp, copiii au reintrat în comunitate, la şcoli şi grădiniţe. Iată
S-au dus vremurile când dansau pe mese sau schimbau iubitele ca pe şosete. Iată că, de când sunt tătici, mulţi
Miercuri, Andra va susține primul concert care se va desfășura pe Casa Poporului. Așa că Andra, unul dintre cei
A dansat cu patos și a fost o apariție de neuitat la emisunea ”Uite cine dansează”. Acum, după finalizarea
Cântăreața Ema Stoican este studentă în primul an la Conservator și cântă și la violoncel de când se știe. Pe
Ani de zile melomanii au cântat versurile unor piese precum „Ţi-am promis”, „Prima iubire
Anca Serea (35 de ani) este o adevărată mamă eroină! Are cinci copii superbi, educaţi,
Anca Serea, mămică a cinci copii, arată impecabil, ca un un fotomodel, și la 36 de ani.
Nuntă ca-n povești la propriu, nu doar la figurat, sâmbăta aceasta, la Câmpulung Muscel.
Mihai Gruia şi Adi Sînă sunt deja obişnuiţi cu viaţa de familie, dar şi cu scutecele şi
Adi Sînă, solistul de la trupa Akcent, are o agendă încărcată de spectacole, dar asta nu-
Mamă a cinci copii, Anca Serea (36 de ani) a rămas singura vedetă feminină din competiţia

Pagini