actiuni

Vedetă a NBA, LeBron James (36 de ani) şi-a mărit participaţia la campioana din Premier League, Liverpool FC.
În urmă cu o săptămână, Ionuţ Negoiţă declara că vrea să cedeze în schimbul sumei simbolice de un leu 82 la sută
Oana Zăvoranu s-a certat la cuțite cu mama ei, pe averea familiei, însă acum regretă tot acest circ, și merge
Karma - în hinduism și budism - se referă la suma acțiunilor unei persoane în prezent și la starea anterioară a
Scandalul dintre fostul şef al lui Dinamo, Nicolae Badea, şi actualul patron, Ionuţ Negoiţă, continuă. Acum Marius
Viitorul e lider în Liga I şi-n Europa a reuşit o calificare istorică: echipa U19 e în optimile de finală ale UEFA
Dinamo a visat frumos în toamnă, dar pauza competiţională a dezintegrat-o. Au plecat cei mai buni jucători,
Curtea de Apel a hotărât ca 92 la sută din acţiunile pe care le deţine Ionuţ Negoiţă la Dinamo să rămână sub
Actuala conducere a roş-albilor a precizat că fostul acţionar, Nicolae Badea, vrea să strice atmosfera din cadrul
Valerii Moraru începe să se transforme pe zi ce trece dintr-un salvator al Rapidului într-un gropar al clubului.
Ion Ţiriac a fost interesat să investească în domeniul medical. A vrut să devină acționar minoritar la clinica
Fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, a fost eliberat din arest preventiv și plasat sub control judiciar
Peluza Cătălin Hîldan a anunţat că Board-ul DDB şi clubul FC Dinamo au semnat documentul
Academia Victor Hănescu a organizat la sfârşitul săptămânii trecute, la Mall Promenada,
Marian Vasile Băgăcean va prelua 62% din acţiunile clubului pentru care va plăti 4,5
Fostul acţionar al lui Dinamo, Vasile Turcu, a comentat conflictul dintre actualul patron
Asociaţia Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo Bucureşti, patronată de Nicolae Badea, a
Pentru prima dată după 11 septembrie 2001 încoace, atentatele de la Bruxelles sunt cele
Exerciţiile de întreţinere corporală pot fi şi sexy dacă sunt făcute în cuplu.

Pagini