act normativ

Legea care dă puteri sporite polițiștilor a fost adoptată, astăzi, 3 iulie, de Camera Deputaților, cu 173 de
Fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, a declarat în cadrul unei emisiuni de la Antena 3 că a mers în
Obişnuieşti să conduci chiar dacă ai băut alcool? În cazul în care eşti prins băut la volan, sau, mai rău, eşti
În contextul agitaţiei din jurul cazului fetiței din Mehedinți care a fost adoptată de o
Efoturile mediclor care au stat ore-n şir lângă pacienţii cu arsuri grave aduşi cu