1 martie

Citește cele mai noi informații despre sărbătoarea de 1 martie. Află care sunt cele mai populare tradiții și obiceiuri, ce se dăruiește de 1 martie, ce cadouri să facă de Mărțisor, care este însemnătatea firului alb - roșu, care sunt țările care mai sărbătoresc 1 martie, care sunt cele mai frumoase felicitări de Mărțișor, ce mesaje să trimiți de 1 martie. Vezi lista de idei de cadouri pentru doamne și domnișoare de 1 martie.

Gheorghița Amzărescu, învățătoarea din Plopești, județul Argeș, acuzată că ar fi umilit un elev din cauza unui
Târgurile de mărțișoare din toată țara au fost luate cu asalt, în acest weekend cu vreme frumoasă, de primăvară.
Pe 1 martie creștinii o prăznuiesc pe Sfânta Muceniță Evdochia, o martiră din localitatea Samara. Aceasta era o
Românii au moștenit de la strămoșii lor numeroase legende care se referă la obiceiurile păstrate de-a lungul
Ordinul comun al ministerelor Educației și Sănătății, în care apar regulile pentru redeschiderea școlilor, a
Mai sunt doar câteva zile până se va așterne primăvara în calendar. Astfel că tradiția vorbește că la 1 Martie
De 1 Martie, fetele și femeile poartă mărțișoarele primite de la băieți și bărbați. În Bucovina și în alte zone
Iarna a fost una blândă, fără fenomene meteorologice ieşite din comun sau cu ninsori care i-ar face pe cei mici să
Cu cinci zile înainte de 1 Martie, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului a transmis mai multe
Vreme mai caldă decât ar fi normal, în următoarele două săptămâni, adică până pe 1 martie. Meteorologii ANM spun
Mărţişorul, o frumoasă tradiţie continuată de secole pe meleagurile ţării noastre, este celebrată în prima zi a
Cu trei zile înainte de 1 Martie, tarabele cu mărţişoare şi-au făcut apariţia în forţă. Din silicon, lemn, sticlă
Băiatul, elev în clasa a 3-a la școala din Popești, Slobozia, nu ar vrea să mai meargă la
Primele nouă zile din luna martie, o cifră cu semnificații magice, întâlnită frecvent în
Așa cum ne-a obișnuit, Mihai Morar a compus un mesaj pentru fiicele sale, de data aceasta
Este ”cod galben” de vânt la altitudini mari, până sâmbătă dimineață (29 februarie), în
Vântul suflă cu putere în toată țara, dar temperaturile se mențin mai ridicate decât ar
Cel mai bătrân florar din România, Weil Alois, în vârstă de 91 de ani, deține cea mai
Trupa Viţa de Vie a lansat un nou album şi a împlinit 20 de ani de activitate, astfel că

Pagini