Wimbledon / Simona Halep: "Visez la finală!"

Ultima actualizare:

    Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep a vorbit despre planul ei la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului urmând să înceapă luni pe iarba de la Londra.

"E foarte plăcut să revin la Wimbledon. Totul e foarte bine. E un pic dificil să joc pe iarbă, dar m-am obişnuit deja în cele câteva zile petrecute aici”, a declarat Simona într-un interviu acordat siteului oficial al competiţiei şi preluat de doartenis.ro.

"În 2014 am jucat semifinala aici, am făcut un turneu foarte bun atunci. Sunt încrezătoare pe iarbă, dar trebuie să mă antrenez mult, pentru a simţi mingea, pentru a simţi mingea în timpul meciurilor. Pentru că antrenamentele sunt diferite de meciuri. Au fost 5-6 zile de antrenament foarte bune, în care am încercat să mă obişnuiec cu suprafaţa, pentru că nu e uşor, ai nevoie de reflexe bune în timpul punctelor, şi de un serviciu bun. De aceea am încercat să-mi îmbunătăţesc serviciul şi să fiu concentrată pe fiecare punct.

Ar fi un vis frumos să ajung în finală, e un vis să joc din nou în semifinală, dar nu va fi deloc uşor. Vreau să o iau meci cu meci şi să văd cât de departe pot ajunge", a încheiat Simona Halep.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net