Venus și Serena Wiliams joacă în episodul 30 al unui serial început în 1998

Ultima actualizare:

    Venus și Serena Williams, la Australian Open 2017foto: Hepta
Venus și Serena Williams, la Australian Open 2017foto: Hepta

Venus și Serena Williams vor fi din nou adversare la US Open, continuând o rivalitate începută acum 20 de ani.

Turneul de la US Open rămâne unul foarte interesant, chiar dacă Simona Halep a fost eliminată prematur. În turul al treilea vom avea un meci legendar, între surorile Williams. Va fi ”episodul” 30 al confruntării.

Ajunse la 38, respectiv 37 de ani, Venus și Serena Williams vor continua în fața propriilor compatrioți o rivalitate începută în urmă cu 20 de ani, adică în 1998. De atunci, ele s-au întâlnit de 29 de ori, mezina conducând cu scorul de 17-12. În această seară, tot ea pornește ca favorită, mai ales dacă luăm în calcul că s-a și calificat mai ușor, învingând-o în turul secund, cu 6-2, 6-2, pe Carina Witthoeft, din Germania, în vreme ce Venus a trecut cu  6-4, 7-5 de Camila Giorgi, din Italia.

Prima confruntare directă dintre cele două a avut loc în 1998, în turul secund la Australian Open și s-a încheiat cu victoria lui Venus cu 7-6, 6-1, în turul al doilea al Grand Slam-ului de la Antipozi. La final, au ridicat mâinile împreună în aer, fiind aplaudate în picioare. „Am făcut un pact, să fim numărul unu şi numărul doi. Astfel, vom putea fi adversare doar în finale şi nu va fi nici o supărare“, spunea Venus în 1998. Şi pentru mult timp, așa a fost. Ele s-au întâlnit de 12 ori în finale, dintre care 9 de Grand Slam. Venus s-a impus la la US Open (2001) şi la Wimbledon (2008), în vreme ce Serena şi-a învins sora mai mare în ultimul act de la Roland Garros (2002), Wimbledon (2002, 2003, 2009), US Open (2002), Australian Open (2003, 2017). Dominația lor a fost totală când au disputat patru finale consecutive de Grand Slam, de la Roland Garros 2002 şi până la Australian Open 2003, toate câştigate de Serena.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
baza mihail kogalniceanu 02 foto Facebook Baza 57 Aeriana Mihail Kogalniceanu jpg
image
image
image
image
image
image
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Dinamo Poli Iasi (Sportpictures) jpg
Dan Petrescu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net