Un nou început pentru Simona Halep

Ultima actualizare:

    Halep şi-a aflat potenţialele adversare de la Doha, turneu la care va juca şi în proba de dubluFoto: AP
Halep şi-a aflat potenţialele adversare de la Doha, turneu la care va juca şi în proba de dubluFoto: AP

Simona Halep este decisă ca turneul de la Doha, care începe duminică (21 februarie), să reprezinte pentru ea adevăratul start al sezonului. Pentru că are nevoie de meciuri în picioare, ea s-a înscris şi în proba de dublu.

Campioană în urmă cu doi ani, Simona Halep a fost desemnată la actuala ediţie a turneului cap de serie numărul 2. Drept urmare, beneficiază de un prim tur liber, urmând să debuteze direct în şaisprezecimile competiţiei. Prima adversară se anunţă a fi Caroline Garcia, care va avea în primul tur un meci relativ uşor, contra unei jucătoare ce va veni din calificări. Garcia este o mai nouă cunoştinţă a Simonei, care a învins-o în singurul meci direct, anul acesta, la Sydney. Acum se pare că franţuzoaica a mai crescut în valoare, ea disputând în această săptămână semifinala la Dubai. 

În continuare, dacă se vor respecta calculele hârtiei, Simona ar urma să joace numai cu nume mari ale tenisului în drumul spre un mult dorit titlu: în optimi i-ar ieşi în cale favorita 13, Caroline Wozniacki, în sferturi ar urma să o întâlnească pe Carla Suarez Navarro, cap de serie numărul 8, iar în semifinale pe cea care o va depăşi de luni în clasament, Agnieszka Radwanska, desemnată cap de serie numărul 3. Evident, finala mult dorită de organizatori ar fi Angelique Kerber – Simona Halep. Simona este înscrisă şi în turneul de dublu, acolo unde va face pereche cu Raluca Olaru. Cele două au primit un wild-card din partea organziatorilor, iar primele adversare ale lor vor fi favoritele 8, Andreja Klepak/Katarina Srebotnik. Motivul pentru care Halep a decis să se înscrie în proba de dublu este foarte justificat: astfel, ea va avea încă cel puţin un meci oficial disputat, pentru că ea exact de acest lucru are nevoie în aceste momente mai dificile.

În concursul de dublu e înscrisă şi Monica Niculescu. Aceasta face pereche cu rusoaica Margarita Gasparyan. Cele două vor debuta împotriva cuplului Ekaterina Makarova/ Daniela Hantuchova. Monica e prezentă şi pe tabloul de simplu. Ea va juca în primul tur contra nemţoaicei Sabine Lisicki. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net