Trei tenismene de top susțin turneul caritabil ”Tenis pentru fapte bune”

Ultima actualizare:

    Mihaela Buzărnescu
Mihaela Buzărnescu

Trei tenismene de top din România, Mihaela Buzărnescu, Ana Bogdan și Alexandra Cadanțu, sunt printre personalitățile care susțin un turneu de tenis ceva mai special: ”Tenis pentru fapte bune”. O competiție care nu se joacă pentru premii de zeci sau sute de mii de euro, ci pentru scopuri caritabile, prin care se susțin tinerii defavorizați din România.

În perioada 21-22 septembrie 2019, Asociația The Social Incubator organizează turneul „Tenis pentru Fapte Bune”, pentru jucători amatori. Evenimentul sportiv are un impact social și susţine cauza tinerilor defavorizați din România, în special a celor ce părăsesc sistemul de protecție a copilului. Evenimentul va fi găzduit de Pescariu Sports&Spa.

Scopul turneului Tenis pentru Fapte Bune este implicarea comunității în viețile tinerilor instituţionalizaţi și strângerea de fonduri pentru sprijinirea lor ȋn procesul de integrare socio-profesională.

Peste 3.500 de tineri părăsesc anual sistemul de protecție, nepregătiți pentru o viață independentă și sunt marginalizați de către societate și expuși unei game extinse de riscuri. Ca efect al lipsei de integrare, mulți dintre ei rămân pe străzi şi chiar devin victime ale traficului de persoane sau de droguri. Doar 1 din 40 de tineri care părăsesc sistemul de protecție se angajează legal.

Ȋn efortul de a schimba aceste statistici, toate fondurile strânse ȋn urma turneului vor fi direcţionate către programele asociaţiei de sprijinire a tinerilor defavorizați: mentorat, tutorat, consiliere vocațională și psihologică, vizite exploratorii, ateliere tematice, stagii de practică și educație non-formală în vederea angajării și integrării lor în societate.

Florin Stancu, unul dintre cei 3.540 de tineri ce au trecut pragul asociaţiei, va fi prezent la eveniment atât ȋn calitate de jucător ȋn turneu cât şi pentru a susţine un meci demonstrativ. Florin are 24 de ani şi a crescut ȋn sistemul de protecţie a copilului. A intrat in programul asociaţiei ȋn urmă cu 5 ani când se pregătea să aplice pentru primul său job. “Asociaţia mi-a oferit o bază de ȋncredere ȋn mine care m-a ajutat mult ȋn evoluţia mea. Am cunoscut oameni foarte faini şi am ȋnvăţat multe lucuri pe care le-am putut aplica apoi. Lucrez acum pe un post foarte bun unde am promovat după 8 luni la o poziţie de coordonare. Ȋn urma sesiunilor de consilliere vocaţională mi-am putut împlini pasiunea pentru tenis pe care o aveam din copilărie. Susținut de ATSI, am fost înscris în Academia de Tenis unde am mers aproape zi de zi cinci ani şi mi-am perfecţionat tehnica de joc. Ulterior, m-am ȋnscris singur şi am dat examen pentru a deveni arbitru calificat. Tenisul şi sprijinul constant al asociaţiei m-au ajutat să construiesc un echilibru interior, psihologic şi emotional, să ȋmi depăşesc provocările. De aceea ȋmi doresc să joc ȋn turneu şi să contribui ca alţi tineri să aibă parte de sprijin aşa cum am avut şi eu”, povesteşte Florin.

Taxa de înscriere este de 750 de lei la simplu și 1.200 la dublu

Turneul este dedicat jucătorilor de tenis amatori ce doresc să contribuie la schimbarea socială susţinând cauza tinerilor ce părăsesc sistemul de protecție a copilului, care, asemeneni lui Florin, au nevoie de îndurmare pentru a-și descoperi vocația și a își găsi un loc de muncă potrivit.

Graficul de joc este unul extins, cu probe de simplu pe grupe, incluzând şi tablouri de dublu. Meciurile se vor disputa sâmbătă, 21 septembrie 2019, iar finala şi festivitatea de premiere vor avea loc ȋn ultima zi a turneului.

Taxa de participare în Turneu este de 750 lei, pentru proba simplu, și 1.200 lei pentru proba dublu (de pereche).

O multiplă campioană la gimnastică, inițiatoarea proiectului

Proiectul este inițiat de către Asociația The Social Incubator și coordonat de Cristina-Simona Nedelcu, multiplă campioană mondială și europeană la gimnastică, expert în management sportiv şi susținătoarea cauzei tinerilor defavorizați din programele Asociaţiei The Social Incubator.

“Parcursul meu ca sportiv de performanță m-a învățat că sportul conectează și sensibilizează comunitățile și prin acest turneu de tenis mi-am dorit să readucem în atenția publicului vulnerabilitățile și riscurile cu care tinerii defavorizați se confruntă și să convingem cât mai multe persoane să se implice în cauza noastră. The Social Incubator reprezintă o șansă reală pentru aceștia și le oferă acces la diverse oportunități care îi creionează și îi modelează astfel încât să devină ei înșiși motoare ale schimbării. Sunt convinsă ca Tenis Pentru Fapte Bune va fi un eveniment cu o energie incredibilă, care va avea un impact semnificativ atât în viețile participanților, cât și în viețile beneficiarilor cu care lucrăm”, a declarat Cristina-Simona Nedelcu, coordonatoarea Proiectului Tenis pentru Fapte Bune.

„Ne propunem prin acest turneu este să creştem nivelul de conştientizare al publicului larg asupra problemelor sociale cu care se confruntă tinerii defavorizați din România şi să creăm un cadru concret prin care comunitatea să se poată implica direct ȋn susţinerea lor. Avem convingerea că Tenis pentru Fapte Bune va avea un impact semnificativ în viețile acestor tineri”, a adăugat și Adriana Preda, Director Executiv al Asociației The Social Incubator.

Turneul se bucură de susţinerea multor personalităţi din lumea sportului şi culturii, printre care: Alexandra Cadanţu, Ana Bogdan, Dana Nălbaru, Dragoş Bucur, Mihaela Buzărnescu, Monica Roşu, Randi și Roxana Ciuhulescu.

Detalii despre desfăşurarea turneului sunt accesibile pe site-ul evenimentului, www.tenispentrufaptebune.ro, dar și pe pagina de Facebook a evenimentului https://www.facebook.com/events/853335768373191/.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
Zinedine Zidane (EPA) jpg
Farul Constanta CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Rapid FCSB (Sportpictures) jpg
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net