Simona Halep: «Vreau să am mai mulţi copii»

Ultima actualizare:

    Halep va reveni  în circuitul WTA  săptămâna  viitoare, la DohaFOTO: Guliver/GettyImages
Halep va reveni în circuitul WTA săptămâna viitoare, la DohaFOTO: Guliver/GettyImages

Simona Halep a fost ieri personajul central al lansării unei noi campanii prin care copiii născuţi prematur sunt ajutaţi să depăşească momentele critice ale primelor zile de viaţă. Ea a răspuns, evident, şi multor întrebări din lumea tenisului. Iată, pe scurt, ce a spus Simona.

  • Despre meciul cu Germania, din Fed Cup: „M-am bucurat că nu mergem în Australia. A fost o bucurie mare, că drumul e greu până acolo. M-am bucurat că jucăm cu Germania, că jucăm la Cluj, am avut o săptămână deosebită acolo. Chiar dacă nu am câştigat partida, a fost o experienţă bună pentru noi ca echipă. M-am antrenat bine, vin după o perioadă destul de grea, fiind bolnavă, având probleme de sănătate şi mi-a prins foarte bine. Cred că avem şansa noastră cu Germania, deşi au o câştigătoare de Grand Slam”.
  • Despre faptul că meciul cu Germania va fi pe zgură: „Este o alegere foarte bună. După Miami ne antrenăm doar pe zgură şi era bine să fie tot pe această suprafaţă. Pe hard ne întrerupea un pic sesiunea de antrenament pe zgură şi nu era bine”.
  • Despre operaţia la nas. „Am anulat operaţia cu o zi înaintea efectuării ei, pentru că mi-am dorit să joc la Cluj şi simţeam că e momentul să trec un pic pragul problemelor. Am jucat la Cluj, am prins încredere pentru că am rezistat aproape trei ore la primul meci şi 3 ore a doua zi. Acum nu o mai fac în viitorul apropiat. E o deviaţie de sept, cum au multe persoane. E necesară pentru a putea respira mai bine, din ce mi-au spus medicii, dar acum sunt bine din punct de vedere mental, fizic, şi nu aş vrea să întrerup din nou. Pentru că am avut o perioadă in care nu m-am antrenat aproape deloc. Eu mă gândesc să o fac anul acesta, dar nu ştiu când exact”.
  • Despre cum se vede în viitor. „O să fiu şi eu mămică, îmi doresc foarte mult acest lucru. Mama mea e modelul meu în viaţă şi încerc să fac şi eu ceea ce a făcut ea cu noi. Mai am de jucat tenis, îmi doresc să joc cât mai mult. Dar îmi doresc să devin mamă şi vreau mai mulţi copii, nu doar unul”. 

A fost pe scena Teatrului Naţional

Simona a participat ieri la lansarea unei noi ediţii a campaniei „Grijă pentru copii”. Evenimentul a avut loc la Teatrul Naţional din Bucureşti, în sala Pictura, pe a cărei scenă a urcat şi jucătoarea noastră. Tema acestei campanii este aceea a donării timpului pentru a salva viaţa copiilor născuţi prematur. Secundele adunate pe clipul de susţinere de pe dorna.ro sau cele din propriul clip de susţinere făcut de fanii Simonei se vor aduna, iar în momentul în care se va însuma perioada a 3 luni, va fi donat câte un echipament de specialitate dedicat îngrijirii copiilor născuţi prematur. 

image
image
image
image
image
image
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Minge - fotbal
Dani Alves (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net