Simona Halep: ”Stau în casă de 22 de zile”

simona_halep.jpg

Simona Halep a ratat opt turnee din cauza pandemiei de coronavirus
Simona Halep a ratat opt turnee din cauza pandemiei de coronavirus
Foto: Guliver/ GettyImages
Citeste tot despre: 

Simona Halep a vorbit din nou cu Mats Wilander, dar nu la vreun turneu de Grand Slam, ci de la distanță, din cauza crizei coronavirusului. Printre altele, românca a dezvăluit care îi este programul, dar și care e condiția de a pleca din nou la turnee, când se va relua tenisul.

Dacă pandemia de coronavirus nu ar fi lovit omenirea și nu ar fi oprit tenisul, Simona Halep fie juca în acest weekend pentru titlul de la Miami, fie se afla deja la Charleston, pentru a se pregăti pentru prima participare din carieră la un turneu pe zgura americană. Numai că dezastrul care a cuprins planeta o face să stea acasă, unde să se pregătească așa cum poate. Ea are, evident, foarte mult timp liber, pentru că una este pregătirea din timpul sezonului și alta cea efectuată în casă, așa că a putut vorbi cu Mats Wilander într-o emisiune Eurosport inspirată de criză, ”Podcastul legendelor tenisului”. Ea a dezvăluit cu ce își ocupă timpul în casă, de când nu a mai ieșit din complexul bucureștean în care locuiește și care este programul ei din ultima vreme.

”S-au făcut 22 de zile de când nu am mai ieșit din casă. Programul meu? Mă trezesc pe la ora 10-11, fără alarmă, fără program, iau micul dejun, după care ies la o alergare în complex. Avem voie să facem asta, pentru că e un complex rezidențial privat. Apoi, revin în casă și fac exerciții pentru abdomen, pentru picioare. Lucrez în fiecare zi la condiția mea fizică și mă simt pregătită din acest punct de vedere”, a declarat Simona Halep.

Fostul lider al clasamentului mondial WTA spune că se așteaptă ca situația să se înrăutățească: ”În România, situația e destul de rea în acest moment. Totul s-a închis și se va înrăutăți, pentru că mulți oameni infectați vor veni în țară din Italia și va fi greu pentru spitale să managerieze problema”, a explicat constănțeanca.

Prevăzătoare, ea a recunoscut că s-a autoizolat încă dinaintea instituirii stării de urgență și spune că nu va pleca la turnee decât în momentul în care va fi 100% sigură că nu se va îmbolnăvi. ”Eu m-am autoizolat cu o săptămână înaintea impunerii stării de urgență, trăim vremuri grele, dar trebuie să acceptăm realitatea. Îmi este dor de circuit, de jucătoare și de toți oamenii implicați în organizarea lor. Voi începe să călătoresc abia când va fi totul absolut sigur. Dacă nu sunt 100% sigură, nu voi pleca de acasă”, a mai spus Simona, care a recunoscut că în această perioadă vede partea plină a paharului: poate petrece mai mult timp acasă. ”Pot să vad și partea pozitivă a lucrurilor: sunt acasă din februarie; n-am stat atât acasă de mulți ani. E o viață diferită și încerc să mă bucur de ea”, a încheiat jucătoarea noastră.

Turneele la care ar fi jucat românca

Miami (24.03 – 04.04)

Charleston (06.04 – 12.04)

Stuttgart (20.04 – 26.04)

Madrid (02.05 – 09.05)

Roma (11.05 – 17.05)

Roland Garros (24.05 – 06.06)

Eastbourne (21.06 – 27.06)

Wimbledon (29.06 – 11.07)

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1