Simona Halep s-a întors în timp cu șase ani

halep-simona-madrid-finala-epa-efe-h_55184585.jpg

Simona Halep a fost pusă în dificultate de Kiki Bertens
Foto: EPA-EFE
Citeste tot despre: 

Pentru Simona Halep, finala pierdută la Madrid consfințește primul start de sezon fără trofeu în primele 20 de săptămâni ale sezonului din ultimii 6 ani.

Înfrângerea suferită în fața olandezei Kiki Bertens, scor 6-4, 6-4, în capitala Spaniei, nu a reprezentat pentru Simona Halep doar o nouă șansă ratată de a reveni pe primul loc în clasamentul mondial WTA, dar a reprezentat și o întoarcere în timp. Pentru că niciodată din 2013 încoace românca nu a mai avut un sezon în care să nu câștige măcar un titlu până după turneul de la Madrid. Concret, situația s-a asemănat cumva cu cele din 2016 și 2017, numai că atunci, deși venise în capitala Spaniei fără vreun titlu, ea a ridicat deasupra capului trofeul de la Madrid, salvând această primă parte a sezonului. În allți ani, cum au fost 2015 și 2018, seria victoriilor de turneu începuse chiar în prima săptămână a anului, la Shenzhen, în timp ce în 2014, ea se impusese pentru prima dată la Doha.

Totuși chiar dacă la prima vedere pare un început de an slab, nu trebuie să fim chiar atât de categorici în a da verdicte. Pentru că nu este la îndemâna oricui să joace două finale ale unor turnee importante în decurs de doar trei luni, așa cum a făcut Simona la Doha, respectiv Madrid. Chiar dacă a pierdut, ea a demonstrat că rămâne o jucătoare de top, care se luptă cu șanse pentru calificarea la Turneul Campioanelor. În acest moment, ea ocupă locul 7 în ierarhia pentru Shenzhen 2019.

Titlurile Simonei Halep

2018: Shenzhen, Roland Garros. Montreal

2017: Madrid

2016: Madrid, București, Montreal

2015: Shenzhen, Dubai, Indian Wells

2014: Doha, Bucureşti

2013: Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia

Loading...