Simona Halep a plecat la Miami și se simte bine după rapel

Ultima actualizare:

    Simona Halep a jucat ultimul meci de FedCup în 2019, contra FranțeiFoto: EPA-EFE
Simona Halep a jucat ultimul meci de FedCup în 2019, contra FranțeiFoto: EPA-EFE

Aflată pe locul 3 WTA, Simona Halep (29 de ani) a plecat, astăzi (vineri, 19 martie), în SUA pentru a participa la turneul de la Miami. Campioana a declarat că a doua doză a vaccinului împotriva coronavirusului i-a fost administrată cu două zile mai devreme decât era programată şi că nu a avut nicio reacţie adversă.

Halep a mărturisit că este mai mai liniştită acum față de cum era anul trecut. ”Am şi făcut virusul. Aşa că mă simt mai confortabil decât în august şi de aceea mă duc în America. A fost o pauză destul de lungă, dar m-am simţit bine acasă. Am făcut antrenamente după ce mi-au trecut toate problemele fizice. Abia aştept să joc câteva meciuri. Sper să joc bine. Nu am avut reacţii adverse la rapel. N-am avut nimic.  M-am bucurat că nu am avut nimic pentru că am avut ceva emoţii înainte, dar n-am simţit nimic. Rapelul l-am făcut cu două zile mai devreme. Am întrebat dacă e vreun risc sau e greşit şi au spus că nu, că între 19 şi 21 de zile poţi să-l faci. Şi l-am făcut”, a spus Halep.Halep a confirmat că va juca pentru România în meciul cu Italia din Fed Cup:  „Am decis pentru că îmi doresc mereu să joc Fed Cup. Şi faptul că am stat o lună m-a ajutat să pot decide să merg să joc două meciuri în plus. Acolo e mereu o emoţie diferită, o încărcătură emoţională foarte mare şi este epuizant pot să spun, chiar şi o săptămână. Dar mă bucur tare că pot să merg". Constănțeanca a adăugat că se bucură pentru Monica Niculescu, care a devenit noul căpitan al echipei României de Cupa Federației. “Mă bucur tare mult că pot să merg la FedCup şi pentru Moni. Mă bucur tare mult pentru ea şi sper să facem o treabă bună. Eu sunt jucător, iar ea este căpitan. Ea va decide tot ce ţine de echipă”. Totodată, Halep a declarat că își dorește ca în viitor să fie și ea căpitan:  „Chiar şi jucător, cred că este o experienţă extraordinară şi, bineînţeles, şi un stres în plus".

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net