Simona Halep a lămurit situația antrenorului

Ultima actualizare:

    SImona Halep a făcut declaratii pe un vas în largul portului SydneyFOTO: Guliver/ Gettyimages
SImona Halep a făcut declaratii pe un vas în largul portului SydneyFOTO: Guliver/ Gettyimages

Simona Halep, liderul clasamentului mondial WTA, este principala favorită a turneului de la Sydney, iar ieri a avut zi de interviuri. Ea a vorbit despre foarte multe lucruri, dintre care cel mai important a fost lipsa antrenorului. Situație care nu doar că nu o deranjează, dar chiar vrea să experimenteze în continuare acest lucru. Iată, succinct, cele mai importante subiecte abordate.

Halep despre situația antrenorului: ”Situaţia este astfel pentru următoarele trei-patru luni, nu vreau să iau antrenor. Nu mă gândesc la asta. Las lucrurile să meargă de la sine şi voi vedea cum este, cumva, singură. Vreau doar să mă liniştesc. Am avut suficientă presiune în aceşti ani. Acum simt că nu vreau să mă leg de nimeni, pentru că atunci când ai antrenor trebuie să-i fi dedicat acelei persoane şi să faci totul pentru antrenor şi pentru echipă. Am nevoie să fiu liniştită câteva luni, câteva săptămâni, pentru că anul trecut a fost unul greu. Mă simt mai bine dacă rămân aşa. Este decizia mea şi nu ştiu dacă este cea mai bună, dar mi-am asumat riscul”.

Halep despre viața ei: “Viaţa mea nu este doar tenisul acum. Încerc să mă bucur de mai mult. Încerc să fiu fericită. Am fost mereu, dar acum mă simt mai relaxată şi mă bucur şi de alte lucruri”.

Halep despre Darren Cahill: “A luat decizia pentru că familia este întotdeauna principală. Nu am fost dezamăgită sau supărată, am înţeles perfect. Avem o relaţie foarte bună. Vorbim aproape în fiecare zi. I-am cerut un sfat şi mi l-a dat. Am discutat şi după finalul sezonului. Evident, nu este la fel, pentru că nu mai este antrenorul meu. Dar ne leagă o mare prietenie şi asta este cel mai important. Ultimii patru ani au fost cu Darren şi au fost cei mai buni. Pot spune că este greu fără el”.

Halep despre recuperare: “M-am antrenat la capacitate maximă, am jucat câteva seturi, câteva meciuri. Aşa că fără durere, fără stres… Dar nu se ştie niciodată ce va fi, până la meciurile oficiale, astfel că aştept să văd săptămâna aceasta cum mă simt. Acum mă simt bine, mă simt odihnită, sănătoasă, relaxată. Sunt bine şi fericită”.

Halep despre ce a făcut în vacanță: ”Șase săptămâni am stat fără tenis. E un timp foarte lung. Dar a fost bine, credeți-mă. M-am simțit foarte bine. Am ieșit afară, am întâlnit oameni, am petrecut timp cu pretenii. Am fost și la câteva petreceri. A fost o perioadă excelentă și am simțit că trăiesc clipa 100%. Înainte nu puteam asta. Acum am descoperit viața reală”

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net