Simona Halep, la conferinţa de presă de la Australian Open: «Voi continua să lupt pentru visul meu»

Ultima actualizare:

    Simona Halep
Simona Halep

După calificarea în finala Australian Open, Simona Halep a fost foarte volubilă la conferinţa de presă. Ea a vorbit despre accidentarea la gleznă, despre victoria cu 6-3, 4-6, 9-7 din faţa nemţoaicei Angelique Kerber, sau despre finala de sâmbătă, contra danezei Caroline Wozniacki.

Iată, pe scurt, ceea ce a spus jucătoarea noastră despre toate aceste subiecte.

Felul în care a abordat semifinala: „Am fost concentrată doar asupra mea. Dar de asemenea m-am gândit cum să joc pentru a câştiga punctele repede. Ea a returnat fiecare minge. Iar la 4-3 în setul secund, când am avut minge de break, acea minge care a atins linia m-a tras puţin în joc. Dar eu ştiam că ea e o luptătoare. Aşa că ştiam că trebuie să stau acolo şi să îmi păstrez echilibrul în luptă şi să mă autocontrolez”.

Gândurile din setul decisiv: „Nu-mi mai amintesc, dar nu m-am gândit la scor. Am luat-o punct cu punct. Am avut de fapt două momente în care am simţit că meciul s-a terminat. Nu mai aveam putere şi totul părea că s-a terminat. Dar am servit destul de bine şi mi-a revenit încrederea. Şi, aşa cum am spus, nu am cedat, ceea ce înseamnă enorm, şi aşa am câştigat meciul”.

Ce gândea când Kerber avea două mingi de meci: „Am încercat să lovesc mingea, să nu fiu speriată că ea are două mingi de meci. Şi cred că am jucat destul de bine acele mingi. Nu m-am temut de înfrângere, aşa că poate că de aceea am câştigat acele mingi. Apoi, încrederea mi-a revenit, pentru că am supravieţuit, şi am putut să o fac. După a doua minge salvată am zâmbit, mi-am spus în gând: «poate reuşesc să o fac iar». Cred că m-a ajutat un pic să mă relaxez şi să iau lucrurile aşa cum erau. Nu am pus presiune pe mine şi cred că a venit totul la momentul oportun”.

Despre faptul că e prima româncă într-o finală la Australian Open: „Mă simt grozav că s-a întâmplat asta. Joc a treia finală, poate acum e cu noroc. Vom vedea sâmbătă. Mă simt fericită şi mândră că am putut sta acolo şi am putut lupta până la final. Aşa că e un sentiment drăguţ. Privesc cu încredere spre acest ultim meci din turneu”

Cum va aborda finala de sâmbătă: „Am mai fost în această postură la Roland Garros, deci probabil că mă voi putea descurca mai bine la următorul meci. L-aş putea lua ca pe un meci normal, aş putea fi mai relaxată. Nu vreau să mă gândesc la rezultat. Aşa am procedat, de fapt, la acest turneu, şi a fost un sentiment extraordinar să fiu pe teren şi să lupt doar pentru mingi, pentru game-uri, nu pentru meci. Am luat totul pas cu pas”.

Finala cu Caroline Wozniacki: „Nu vreau să schimb nimic. E un meci normal, similar cu cel din semifinale. Am jucat de multe ori împotriva ei. Va trebui să muncesc, sunt gata pentru asta. Este o mare provocare. Poate cea mai mare, pentru tot ceea ce înseamnă acest turneu: primul Grand Slam al anului, prima finală aici. Deci o voi aborda cu gânduri frumoase. Nimic altceva”.

Ce o face pe Wozniacki o adversară atât de dificilă (Simona a pierdut ultimele trei meciuri cu daneza): „Felul în care joacă, nu ratează. Aleargă foarte bine. Aşa că e o adversară puternică. Am jucat contra ei de multe ori, am şi câştigat împotriva ei de câteva ori. Va fi un meci dificil, un nou meci, unul greu. Emoţiile vor fi şi ele prezente. Presiunea va fi pentru amândouă. Vom vedea ce se va întâmpla. Nu pot spune nimic mai mult despre asta

Ce ar însemna pentru ea să fie campioană de Grand Slam: „Ar însemna mai mult decât să fiu lider mondial, sincer. E visul meu să câştig un titlu de Grand Slam. Am avut această şansă de două ori, iar ultima dată am fost foarte aproape. Poate sâmbătă va fi mai bine. Nu se ştie niciodată. Dar dacă am ajuns din nou în finală, înseamnă că am destulă putere să depăşesc acel rezultat. Dacă nu va fi să fie sâmbătă, voi rămâne putrernică şi voi continua să lupt pentru visul meu”.

Diferenţele faţă de ultima finală de Grand Slam: „Mă simt mult mai experimentată. De asemenea, mai puternică mental. Iar felul în care joc e diferit. Mă simt mult mai agresivă. Am reuşit, totuşi, 50 de lovituri câştigătoare. Opt aşi, dacă vă puteţi imagina! Antrenorul mi-a spus. E diferit şi sper să păstrez asta şi sâmbătă.

Cum a ajutat-o Darren Cahill: „Fiind australian, e mai relaxat. M-a ajutat foarte mult felul lui de a gândi, pe care încerc să-l aplic atunci când sunt pe teren. Nu e uşor, pentru că eu eram mai negativistă înainte, aşa că încerc să schimb asta. Am schimbat ceva deja, dar am nevoie să muncesc la asta mai mult. Vreau să-mi îmbunătăţesc felul de a fi şi dacă voi fi concentrată pe acest lucru, voi fi mult mai bună în viitor”.

Ce gândea după ce s-a accidentat la gleznă: „Nu credeam atunci că voi mai avea cum să joc finala, căci a fost destul de rău. Ştiţi, e oarecum similar cu ce s-a petrecut la Roland Garros. Puţin diferit, desigur, dar foarte apropiat. Aşa că acum sunt din nou în finală. Vom vedea ce se va întâmpla. Am căpătat multă încredere după acel meci din primul tur, pentru că am putut continua şi am putut obţine victorii, şi de aceea am şi fost convinsă că glezna va fi bine în timpul tuturor meciurilor. În semifinală nu m-am mai gândit la asta. Dar acum piciorul drept e mai rău, pentru că presiunea a fost mereu pe el. Este greu, dar nu vreau să mă gândesc la asta, să fiu sinceră. Vreau să dau totul sâmbătă şi după aceea voi avea o vacanţă”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net