Simona Halep l-a anunțat ca antrenor pe Daniel Dobre

Ultima actualizare:

    Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep a declarat la Miami, într-o conferinţă de presă, că noul ei antrenor este Daniel Dobre, cu care a mai lucrat în trecut, chiar şi în perioada în care era pregătită de Darren Cahill. "Simona Halep a confirmat că l-a angajat în calitate de antrenor permanent pe Daniel Dobre, cu care a mai lucrat în trecut", a scris pe Twitter, jurnalistul Ben Rothenberg, colaborator al New York Times.

Aflată pe locul 3 în clasamentul WTA, Simona Halep a declarat că se înţelege bine cu noul ei antrenor, Daniel Dobre, cu care a mai lucrat în trecut: "Am un antrenor român, cineva cu care am lucrat înainte, chiar şi pe vremea când colaboram cu Darren. Numele lui este Daniel Dobre. Am lucrat şi înainte de Darren, mă cunoaşte destul de bine şi sunt bucuroasă de această decizie. Am încredere în el şi am avut o bună colaborare în trecut. Cel mai important lucru este că mă simt bine cu el. Avem o bună conexiune şi asta face lucrurile mai uşoare. Am avut trei ani plini de sfaturile lui Darren, pe care pot să-i descriu ca fiind cei mai buni. Este dificil să aleg doar unul. Faptul că un antrenor are încredere şi crede în tine, asta este cel mai bun lucru pentru un jucător ca să se simtă liber şi încrezător pe teren. Am nevoie să simt o conexiune, o inspiraţie. Întotdeauna vrei un antrenor cu cea mai bună tehnică, dar după 20 de ani de tenis, nu mai poţi schimba mult din punct de vedere tehnic şi tactic. Pentru mine, cel mai important lucru este această conexiune", a declarat Halep, la Miami, într-o conferinţă de presă, potrivit site-ului WTA.

La finalul anului trecut, ea a încheiat o colaborare de peste patru ani cu australianul Darren Cahill, iar după turneul de la Doha, de luna trecută, a anunțat că nu va continua colaborarea cu antrenorul Thierry Van Cleemput. Românca a lucrat cu tehnicianul belgian doar la competiţia din Qatar. 

Halep va evolua, din această săptămână, la turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net