Simona Halep îşi află marţi poziţia la Wimbledon

Ultima actualizare:

    Simona Halep, cu trofeul cucerit la Roland Garros 2018FOTO: EPA
Simona Halep, cu trofeul cucerit la Roland Garros 2018FOTO: EPA

Turneul de la Wimbledon se apropie cu paşi repezi, iar marţi e programată o operaţiune foarte importantă: se stabilesc capii de serie. Simona Halep va afla dacă va fi numărul 1 pe lista favoritelor, sau dacă locul îi va fi luat de altcineva.

Organizatorii turneului de la Wimbledon au precizat încă de luna trecută că „ordinea capilor de serie respectă ierarhia WTA, cu excepţia cazurilor care, potrivit opiniei comitetului, o schimbare este necesară pentru o tragere la sorţi echilibrată”. Nu este o noutate, pentru că în fiecare an lucrurile s-au petrecut astfel, dar acum totul a devenit mult mai interesant, fiind vorba de revenirea Serenei Williams după ce a născut. Şi, cum americanca e un nume imens la Wimbledon, existau voci care au cerut să fie desemnată principala favorită, chiar dacă acum ocupă locul 183 în lume, „Au fost excepţii când jucătorii au fost urcaţi în ierarhia favoriţilor, dacă se aflau în Top 32. Vom respecta orice înţelegere avem, dar eu cred că este puţin probabil ca o jucătoare din afara Top 32 să fie pusă în Top 32. Reversul este acela că, atunci când un jucător intră în Top 32, altul care a muncit din greu tot anul ca să intre în Top 32 va fi dat afară”, a declarat Richard Lewis, directorul executiv al All England Club, pentru BBC, la 1 mai.

De asemenea, o candidată pentru poziţia de favorită ar fi şi cehoaica Petra Kvitova. Aceasta pare a fi cea mai în formă jucătoare din circuit pe iarbă, a câştigat turneul de la Birmingham, dar e şi dublă campioană la Wimbledon, ceea ce ar putea atârna decisiv în alegerea ei. Dacă se respectă clasamentul mondial, Kvitova va fi doar cap de serie numărul. Turneul de la Wimbledon începe la 2 iulie.

image
image
image
image
image
image
Darius Olaru (stanga) si Cosmin Matei (Sportpictures) jpg
Simona Halep si Paula Badosa (EPA) jpg
Trabzonspor Fenerbache (X, Twitter) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Adrian Mutu, Sportpictures jpg
Carlos Alcaraz, Getty Images jpg
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
Daniel Niculae (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net