Simona Halep este a şasea cea mai influentă sportivă din lume. conform ESPN

Ultima actualizare:

    Simona HalepFOTO: Guliver/ GettyImage
Simona HalepFOTO: Guliver/ GettyImage

Performanţele realizate de Simona Halep şi impactul ei în tenisul feminin nu au trecut neobservate. Ea ocupă locul 6 în clasamentul celor mai influente sportive din lume realizat de ESPN.

Realizat în funcţie de câţiva indicatori bine stabiliţi – căutările pe Google, banii proveniţi din afacerile în care au fost implicate sportivele şi numărul de fani de pe reţelele sociale – clasamentul scoate la iveală exact cele mai influente personalităţi din sportul feminin. Pe baza acestui calcul, Simona Halep, care produce din afaceri în jur de 8 milioane de euro pe an, conform estimărilor ESPN, dar are şi peste un million de fani pe reţelele sociale, ocupă locul 6 în ierarhia feminine şi 77 în clasamentul general, care combină idolii sportului masculin cu cei ai sportului feminin.

Primele trei locuri la feminine sunt ocupate de jucătoare de tenis: Serena Williams, Maria Sharapova şi Venus Williams. Pe patru avem un nume surprinzător, campioana de badminton Saina Newhal, din India. Pe locul 5 este Caroline Wozniacki, iar pe 6 Simona Halep. Românca a reuşit să depăşească nume foarte cunoscute ale sportului mondial, printre care şi al americancei Lindsay Vonn, probabil cea mai cunoscută schioare a tuturor timpurilor, la jucătoarea de golf Michelle Wie, care ocupă locul 10.

Clasamentul general, al celor mai influente 100 de personalităţi sportive ale anului 2018, acolo unde Simona ocupă locul 77, este condus de Cristiano Ronaldo. El e urmat de LeBron James şi de Lionel Messi.

Simona Halep este prima sportivă din România care a apărut vreodată în acest top realizat de ESPN.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net