Simona Halep debutează joi la Stuttgart. De la ce oră

Ultima actualizare:

    Simona HalepFoto: Guliver/ GettyImages
Simona HalepFoto: Guliver/ GettyImages

Simona Halep va debuta azi, de la ora 18.00 (în direct pe Digi Sport), la singurul mare turneu pe zgură la care nu a cucerit titlul, cel de la Stuttgart.

Calificată direct în turul secund, grație statutului de cap de serie numărul 2, românca va juca împotriva puternicei cehoaice Marketa Vondrousova (20 WTA). Aceasta a învins-o cu scorul de 6-1, 7-6 pe compatrioata sa Marie Bouzkova (53 WTA). Vondrousova e una dintre puținele jucătoare care au un palmares favorabil cu românca, pe care o conduce cu 2-0 în meciurile directe.

Simona a fost foarte aproape să nu participe la competiția germană din cauza problemelor de la umăr. Totuși, după ce a obținut promisiunea organizatorilor că va avea un start întârziat, adică va fi programată să joace abia joi, pentru a mai câștiga zile de recuperare la umăr, a acceptat să participe. Ea spune chiar că are ca obiectiv câștigarea titlului! ”Am avut mai mult de două săptămâni de pauză şi tratament pentru umăr. Mă simt mult mai bine. Îmi doresc mult titlul la Stuttgart. Este un turneu minunat şi unul dintre obiectivele mele este să îl câştig. Vreau să câştig toate turneele pe zgură, dacă este posibil”, a declarat Halep la conferințele de presă de dinaintea competiției.

Trebuie spus că suprafața de la Stuttgart, deși e zgură, nu este una care să o avantajeze pe jucătoarea noastră. Pentru că se joacă în sală, umiditatea face ca suprafața de joc să fie mult mai rapidă și mai alunecoasă decât zgura tradițională și de aceea la Stuttgart se impun mai degrabă jucătoare care se simt bine pe teren iute decât specialiște ale zgurii.

După turneul de la Stuttgart, Halep va mai participa la competițiile de la Madrid, Roma și Roland Garros.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Dinamo Poli Iasi (Sportpictures) jpg
Dan Petrescu (Sportpictures) jpg
Evan Ndicka (Youtube) jpg
tartan track 2678544 1280 jpg
zeta grecia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net