Roland Garros cu emoţii pentru Andreea Mitu

Ultima actualizare:

    Andreea Mitu a ajuns  anul trecut în optimile de  finală la Roland Garros
Andreea Mitu a ajuns anul trecut în optimile de finală la Roland Garros

Pentru Andreea Mitu, actuala ediţie a turneului este una de a fi sau a nu fi. Calificată anul trecut în optimile de finală, ea are de apărat foarte multe puncte. Dacă nu o va face, riscă să cadă nu mai puţin de 80 de locuri în clasamentul mondial!

Aflată acum pe locul 114 în lume, Andreea Mitu a debutat ieri în calificările turneului de la Roland Garros. Desemnată a noua favorită a acestei faze, ea a învins-o cu scorul de 4-6, 6-1, 6-3, pe poloneza Paula Kania. Următoarea ei adversară va fi, mâine, învingătoarea partidei Jia-Jing Lu (China) - Kai-Chen Chang (Taiwan). Pentru Andreea e foarte important să ajungă măcar pe tabloul principal, pentru a nu risca să cadă până aproape de limita Top 200 WTA. Dacă va ajunge în turul 2, atunci ea ar fi, în cel mai rău caz, pe 174 în lume, în vreme ce o calificare în turul 3 ar aduce-o la limita locului 150 în lume.Tot ieri, în primul tur al calificărilor de la Roland Garros au mai jucat două românce. Sorana Cîrstea, care a fost desemnată cap de serie 3 în această fază, a învins-o fără probleme, cu scorul de 6-4, 6-0, după o oră şi 25 de minute, pe chinezoaica Yuxuan Zhang. Din păcate, Patricia Maria Ţig, locul 101 WTA şi cap de serie numărul 4, a fost eliminată cu scorul de 6-2, 2-6, 7-5, de americanca Vania King.Pe tabloul principal vom avea patru jucătoare din România: Simona Halep (cap de serie 6), Irina Begu (favorită 25), Monica Niculescu (favorită 32) şi Alexandra Dulgheru. Tragerea la sorţi a meciurilor de pe tabloul principal va avea loc vineri. Azi vor juca în turul al doilea al calificărilor masculine Adrian Ungur şi Marius Copil.

Ilie Năstase, consultant Eurosport

Ilie Năstase va fi  în premieră în postura  de analist tv
Ilie Năstase va fi în premieră în postura de analist tv

La actuala ediţie a turneului de la Roland Garos, România va avea reprezentanţi şi în studioul Eurosport, nu doar în teren. Postul de televiziune a anunţat că la actuala ediţie fostul campion de la Roland Garros, Ilie Năstase, a fost cooptat în echipa de consultanţi în celebra emisiune ”Game, Set şi Mats”, alături de Chris Evert şi John McEnroe. Ilie Năstase va oferi expertiza sa de cunoscător al tenisului şi va modera interviuri dedicate transmisiunilor pentru România. Comentariile sale în calitate de expert vor putea fi urmărite şi în transmisiunile Eurosport adaptate specificului altor ţări.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net