Roland Garros 2021 se amână cu o săptămână

Ultima actualizare:

    Anul trecut, Roland Garros s-a amânat cu câteva luni, în contextul pandemiei de CovidSursa foto: rolandgarros.com
Anul trecut, Roland Garros s-a amânat cu câteva luni, în contextul pandemiei de CovidSursa foto: rolandgarros.com

Roland Garros 2021 s-ar putea amâna cu o săptămână. Organizatorii au nevoie de timp pentru a stabili modalitățile prin care publicul poate fi primit în tribune.

Ediţia din acest an a turneului de tenis de la Roland Garros, programată între 23 mai şi 6 iunie, urmează să debuteze cu o săptămână mai târziu decât era prevăzut, informează AFP. Grand Slam-ul parizian se va derula, astfel, între 30 mai şi 13 iunie, potrivit unei surse din cadrul organizaţiei, care a confirmat o informaţie difuzată anterior de cotidianul L'Equipe, transmite Hotnews. Această ajustare ar putea permite primirea unui număr mai mare de spectatori la meciuri, în ipoteza în care restricţiile sanitare legate de pandemia de Covid-19 vor fi relaxate până atunci.

Ministrul francez al sportului: „O decalare de câteva zile”

Ministerul francez al Sportului a indicat marţi că sunt în curs discuţii privind "decalarea cu câteva zile" a turneului şi "modalităţile de primire a publicului". "Au loc discuţii cu organizatorii mai ales în ce priveşte modalităţile de primire a publicului. Se discută despre o declare cu câteva zile", a anunţat ministerul.

În urmă cu o săptămână, Gilles Moretton, noul preşedinte al Federaţiei franceze de tenis (FFT), a afirmat că lucrează la aproape toate scenariile, singurele pe care "nu îndrăzneşte" să le ia în calcul fiind extremele: desfăşurarea cu tribunele pline şi anularea, transmite Agerpres.

Roland Garros, amânat cu câteva luni în 2020

În 2020, turneul de la Roland Garros a fost amânat mai multe luni şi s-a desfăşurat la sfârşitul lui septembrie, organizatorii permiţând accesul în tribune pentru un număr maxim de 1.000 de spectatori pe zi, deşi iniţial şi-ar fi dorit un număr de peste zece ori mai mare.

De altfel, pandemia a perturbat puternic calendarul sezonului trecut din tenisul mondial, multe turnee fiind amânate sau anulate, aşa cum a fost cazul turneului de la Wimbledon, care nu s-a mai disputat in 2020.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net