Revine Halep. Ieșită din Top 10 WTA după mai bine de șapte ani, constănțeanca spune că și-a revenit după accidentarea din mai

Ultima actualizare:

    Simona Halep a câştigat Rogers Cup în 2016 şi 2018, iar în 2015 a fost finalistăFoto: Guliver / GettyImages
Simona Halep a câştigat Rogers Cup în 2016 şi 2018, iar în 2015 a fost finalistăFoto: Guliver / GettyImages

Aflată la Montreal, Simona Halep (29 de ani) a dialogat cu ziariștii înaintea debutului său la National Bank Open, fosta Rogers Cup, turneu de categorie WTA 1.000. Sportiva a declarat că nu și-a propus un obiectiv pentru întrecerea din metropola canadiană.

Fost lider mondial, câștigătoare la Roland Garros 2018 și la Wimbledon 2019, Halep nu mai este apăsată de miză ca altă dată. Ea nu pare afectată nici de faptul că a părăsit Top 10 mondial. Mai cu seamă că a staționat acolo 373 de săptămâni la rând, o perioadă extrem de mare pe care puține jucătoare de tenis au bifat-o. Cum va reveni zilele acestea după accidentarea suferită la Roma, Simona s-a declarat, totuși, a fi și puțin îngrijorată. „Această accidentare a fost foarte profundă şi este foarte periculos să recidiveze repede dacă ceva nu merge bine în joc. Dar mă simt complet recuperată. Sunt încrezătoare că mă voi simţi bine, dar trebuie să joc mai întâi un meci înainte să pot spune mai multe”, a declarat campioana, care a evitat să se refere la posibilul duel cu Bianca Andreescu din sferturile de finală. „În primul rând, trebuie să pot juca primul meci. Este foarte greu să am vreo aşteptare cu privire la acest turneu. Vreau doar să rămân sănătoasă, ca să pot face tot posibilul pe teren şi să câştig primul joc. Apoi, dacă se întâmplă asta, mă voi gândi la următorul meci. Sunt aici pentru a vedea cum va rezista corpul meu şi la ce nivel pot juca după această pauză", a spus Halep, care a recunoscut, oarecum stânjenită, că nu vorbește limba franceză. "Da (n.r. – se învață la școlile din România),... dar nu sunt bună la asta. Nu pot spune nimic în franceză! În afară de <<merci, beaucoup!>> (mulţumesc mult)".

Simona Halep nu se vede jucând la 40 de ani

Totodată, Halep s-a referit și la viitorul său în tenis. "Nu, îmi este imposibil să joc încă zece ani. Asta e sigur. Dar, da, este inspirator faptul că ei (n.r. – Serena Williams și Roger Federer) încă mai pot juca la acel nivel la această vârstă. Mă simt tânără în comparaţie cu ei, dar bătrână lângă toate aceste adolescente care vin la 17, 18 ani şi care pulverizează mingea. Va fi prea mult să călătoresc în fiecare săptămână încă zece ani. Şi, de asemenea, vreau copii. Şi când îi voi avea, nu mă voi întoarce. Dar nu se ştie niciodată!", a precizat Halep, care, din postura de cap de serie 6, va juca direct în turul al doilea cu învingătoarea confruntării Danielle Collins (SUA) – Jil Teichmann (Elveţia).

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net