Povestea de succes a lui Rafael Nadal a început în 2005

Ultima actualizare:

    Rafael Nadal are 20 de titluri de Grand SlamFOTO: AFP
Rafael Nadal are 20 de titluri de Grand SlamFOTO: AFP

Spaniolul Rafael Nadal este și va rămâne probabil pentru întotdeauna stăpânul incontestabil al Roland Garros-ului. Duminică, el a cucerit pentru a 13-a oară titlul, punându-și în vitrină al 20-lea trofeu de Grand Slam. El a egalat recordul prietenului său Roger Federer.

Dacă toată lumea știe acum că Nadal este un super-campion, puțini își imaginau că în 2005 el avea să scrie prima pagină dintr-una dintre cele mai de success cariere din istoria sportului mondial. Atunci, Rafa abia împlinise 19 ani - e născut la 3 iunie 1986 - și îl învingea cu scorul de 6–7, 6–3, 6–1, 7–5 pe argentinianul Mariano Puerta. Mulți specialiști, inclusiv Ion Țiriac, care acum a devenit unul dintre admiratorii lui, declarau la acel moment că este o victorie accidentală și că un jucător de profilul lui Rafa nu poate rămâne mult timp la cel mai înalt nivel.

15 ani și patru luni mai târziu, Nadal a reușit să contrazică toate pronosticurile: a cucerit al 13-lea titlu la Roland Garros și al 20-lea de Grand Slam. Iar succesul a venit în urma unei victorii concludente în fața liderului mondial, Novak Djokovic. Neînvins în acest an de vreun adversar - el a fost descalificat de arbitru la US Open - sârbul s-a înclinat cu un scor categoric: 6-0, 6-2, 7-5, prilejuindu-i lui Rafa intrarea în istorie. Pentru că să ai 20 de trofee de Grand Slam (mai are 4 la US Open, două la Wimbledon și unul la Australian Open) în total înseamnă istorie pură și înseamnă un record egalat.

Cele 20 de trofee de Grand Slam cucerite de Rafael Nadal
Cele 20 de trofee de Grand Slam cucerite de Rafael Nadal

De altfel, fostul lider absolut, Roger Federer, chiar a avut puterea de a-l felicita pe Rafa, cu care, în ciuda marii rivalități cultivate de-a lungul ultimilor 15 ani, a dezvoltat o mare prietenie: ”Am avut mereu cel mai mare respect pentru prietenul mei Rafa, atât ca persoană, cât și ca mare campion. Din postura de cel mai important rival de-a lungul multor ani, cred că ne-am împins de la spate unul pe altul pentru a ajunge jucători mai buni. Este o mare onoare pentru mine să-l felicit pentru cea de-a 20-a victorie de Grand Slam. Este excepțional că a reușit să câștige de 13 ori turneul de la Roland Garros, una dintre cele mai mari reușite din istoria sportului”, a scris Federer pe Instagram. Interesant este că în șase dintre cele 20 de finale câștigate, Nadal l-a învins chiar pe elvețian.

Cele 20 de trofee de Grand Slam ale lui Nadal

2005: Roland Garros

2006: Roland Garros

2007: Roland Garros

2008: Roland Garros, Wimbledon

2009: Australian Open

2010: Roland Garros, Wimbledon, US Open

2011: Roland Garros

2012: Roland Garros

2013: Roland Garros, US Open

2014: Roland Garros

2017: Roland Garros, US Open

2018: Roland Garros

2019: Roland Garros, US Open

2020: Roland Garros

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net