Jucătorii noștri de tenis visează la Tokyo 2020

Ultima actualizare:

    Horia Tecău și Florin Mergea sunt primii și singurii medaliați olimpici ai României la tenisFoto: Guliver / GettyImages
Horia Tecău și Florin Mergea sunt primii și singurii medaliați olimpici ai României la tenisFoto: Guliver / GettyImages

Majoritatea jucătorilor noștri din topul mondial al tenisului, inclusiv Simona Halep și Horia Tecău, își fac planuri pentru ediția de anul viitor a Jocurilor Olimpice.

Prezența lui Horia Tecău în finala de dublu de la Rio i-a făcut pe practicanții sportului alb din țara noastră să prindă gustul competiției ce se desfășoară o dată la patru ani.Absentă de la ediția din 2016, când s-a temut de virusul Vika, Simona Halep și-a fixat ca obiectiv principal câștigarea unei medalii anul viitor, la Tokyo. "Îmi doresc foarte mult să ating forma de la Wimbledon. Mi-aş dori, bineînţeles aur, dar nu va fi uşor. O să joc în toate probele ca să am o şansă în plus să iau orice fel de medalie”, a declarat Halep la revenirea acasă de la Wimbledon. Iar apoi a mărturisit că l-a rugat pe Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, să o desemneze portdrapelul delegației noastre la Tokyo. Moment în care campionul olimpic la sabie a dat din cap, iar Simona a reacționat: "E înregistrat". Halep n-ar fi prima reprezentantă a tenisului în postura de portdrapel, în 2012 această onoare revenindu-i lui Horia Tecău. 

Horia Tecău va face pereche cu Simona Halep 

Medaliat cu argint la Rio de Janeiro, la dublu, alături de Florin Mergea, Horia Tecău își dorește o nouă participare la Jocurile Olimpice. Cea de-a treia din carie u își dorește o nouă participare la Jocurile Olimpice. Cea de-a treia din cariera sa. El vizează să joace la mixt, alături de Simona Halep. ”E o probă foarte frumoasă. Dacă aș fi fost sută la sută refăcut aș fi jucat ala Wimbledon. Fiind primul turneu după accidentare era destul de solicitant. După meciuri mă duceam să-mi fac recuperarea. Să fiu refăcut pentru următorul meci. Sper să joc la US Open, alături de Simona Halep. Își dorește și ea să jucăm la Jocurile Olimpice. A fost o discuție să încercăm să o facem și aici, la Wimbledon. Chiar dacă am fi jucat un meci, două. Dar am decis să evoluăm la New York”.

Legat de dublu masculin, Horia nu știe încă alături de cine va juca. ”În momentul de față, clasamentul e cel care este (n.r. - Tecău este pe 15, Copil – 233, Mergea – 409, Dima - 501). Deocamdată, nu suntem calificați. Trebuie să ne luptăm pentru ea. Criteriile de calificare se știu. Împreună cu partenerul trebuie să fim sub ecartul înscrierilor. Se anticipează că acesta va fi undeva pe la 60-70. Adică să fim până în numărul 70. Pentru asta e nevoie ca Florin sau Marius să vină acolo. Pentru Florin e mai greu, dar la ultimul meci de Cupa Davis a arătat un nivel foarte bun. Marius are și el o șansă să vină spre 50. Sau mai e varianta ca eu să fiu între primii 10 și atunci pot să-mi aleg un partener cu condiția ca acesta să fie între primii 300. Pentru asta trebuie să câștig. Se iau în calcul punctele pe care le faci de la ediția din acest an a Roland Garros până la aceea de anul viitor”, a declarat Horia, care, în cel mai rău caz, ar putea să participe la JO și cu invitație, din postura de vicecampion olimpic la dublu.

Lui Marius Copil a început să-i placă la dublu 

Marius Copil a spus că a început să înțeleagă și el partea asta cu dublul. ”Până acum nu știam să joc dublu. Sincer să spun. Acum știu din ce în ce mai bine unde să mă poziționez. Cum să returnez și așa mai departe. Începe să-mi placă tot mai mult. Mă ajută și la simplu, la retururi, la servici – vole, la reacție. E un fel de bonus pentru simplu. Legat de Jocurile Olimpice, mi-aș dori să mă calific la simplu, iar la dublu depinde de Horia cu cine va alege să joace. Cu Florin sau cu mine. Din păcate, al patrulea român la masculin nu este să putem face două echipe. Multe variante nu sunt (râde)”.

Irina Begu și Monica Niculescu vor juca la dublu

Calificate în optimile de finală la Wimbledon, unde au pierdut în fața celor care aveau să și câștige turneul, Irina Begu și Monica Niculescu își propun să facă din nou echipă la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Au făcut-o la Rio, când au pierdut în primul tur. ”Noi ne înțelegem foarte bine, iar acum, la Londra, am atins acel nivel din Fed Cup. Sperăm să jucăm cât mai mult împreună, la turnee”, ne-au declarat cele două veterane ale echipei României.Cât privește a doua pereche ce ar putea reprezenta România, aici există mai multe variante. În sensul că Raluca Olaru ar putea face dublu fie cu Simona Halep, alături de care a evoluat la Eastbourne, anul acesta, fie cu Mihaela Buzărnescu, lângă care a jucat la Wimbledon. Și în acest caz va conta clasamentul WTA la dublu. Iar România e bine reprezentantă: Olaru – locul 39, Niculescu – 44, Begu – 47, Buzărnescu – 74, Bara – 80, Mitu – 86.  

Participările României la turneele olimpice de tenis

1924 - ParisSimplu masculin: Gheorghe Lupu - turul 2, Alexandru Roman - turul 2, Nicolae Mișu - turul 1 Dublu masculin: Lupu & Roman - turul 2 1992 - BarcelonaSimplu masculin: Andrei Pavel - turul 1 Dublu masculin: George Cosac & Dinu Pescariu - sferturi de finalăSimplu feminin: Irina Spîrlea - turul 1 1996 - AtlantaSimplu feminin: Cătălina Cristea - turul 1, Ruxandra Dragomir - turul 1 

2000 - SydneySimplu masculin: Andrei Pavel - turul 1 

Dublu masculin: Andrei Pavel & Gabriel Trifu - turul 1 Simplu feminin: Ruxandra Dragomir - turul 1 2004 - AtenaSimplu masculin: Victor Hănescu - turul 1, Andrei Pavel - turul 1 Dublu masculin: Hănescu & Pavel - turul 1 2008 - BeijingSimplu masculin: Victor Hănescu - turul 2 Simplu feminin: Sorana Cîrstea - turul 1 2012 - LondraSimplu masculin: Adrian Ungur - turul 1 Dublu masculin: Horia Tecău & Adrian Ungur - turul 1 Simplu feminin: Irina Camelia Begu - turul 1, Sorana Cîrstea - turul 1, Simona Halep - turul 1 Dublu feminin: Sorana Cîrstea & Simona Halep - turul 1 2016 - Rio de JaneiroDublu masculin: Florin Mergea & Horia Tecău - medalie de argintSimplu feminin: Monica Niculescu - turul 2, Irina Camelia Begu - turul 1, Andreea Mitu - turul 1 Dublu feminin: Andreea Mitu & Raluca Olaru - turul 2, Irina Begu & Monica Niculescu - turul 1 Dublu mixt: Irina Begu & Horia Tecău - sferturi de finală

Cine ne-ar putea reprezenta la Tokyo 2020

Simplu masculin: Marius CopilSimplu feminin: Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Monica Niculescu (sau Irina Begu)Dublu masculin: Horia Tecău & Florin Mergea (sau Marius Copil)Dublu feminin: Simona Halep & Raluca Olaru, Irina Begu & Monica NiculescuDublu mixt: Simona Halep & Horia Tecău

image
image
image
image
image
image
Darius Olaru (stanga) si Cosmin Matei (Sportpictures) jpg
Simona Halep si Paula Badosa (EPA) jpg
Trabzonspor Fenerbache (X, Twitter) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Adrian Mutu, Sportpictures jpg
Carlos Alcaraz, Getty Images jpg
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
Daniel Niculae (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net