Halep la Wimbledon /A trecut dramatic de Keys! Urmează Kerber!

Ultima actualizare:

    Simona Halep e cea mai valoroasă reprezentantă a noastrăfoto: gettyimages
Simona Halep e cea mai valoroasă reprezentantă a noastrăfoto: gettyimages

După trei victorii convingătoare, ocupanta locului 5 WTA a avut, probabil, cel mai dificil meci al ei de până acum pe iarba londoneză. A întâlnit-o pe Madison Keys (SUA, 9 WTA) în faţa căreia câştigase un meci şi a pierduse un altul.

Acum, a fost la fel de greu. Americanca de 21 de ani, care a trecut de Siegemund (6-3, 6-2), Flipkens (6-4, 4-6, 6-3) şi Cornet (6-4, 5-7, 6-2) în drumul ei spre optimile de la Wimbledon, a început tare şi scos-o frecvent pe Halep din zona de confort. Totuşi, românca a fost foarte aproape de câştigarea primului set, de fiecare dată o singură minge lipsindu-i. Până la urmă s-a ajuns în tie-break, unde americanca a fost mai atentă şi l-a câştigat la 5. Setul al doilea a început la fel de prost pentru româncă, Halep pierzându-şi serviciul şi permiţându-i lui Keys să facă repede 2-0. De aici a pornit însă revirimentul Simonei, care şi-a câştigat înapoi serviciul, iar apoi a închis cu 6-4. În decisiv a fost mult mai simplu pentru Halep, care a profitat şi de ceva probleme fizice acuzate de adversară şi a câştigat cu 6-3. Victorie foarte muncită, dar până la urmă meritată de româncă, pentru care urmează un nou duel tare, în sferturi, cu nemţoaica Angelique Kerber, favorita 4 a turneului de la Wimbledon. Cel mai probabil partida se va juca mâine seară, ora urmând să fie anunţată la finalul zilei de azi.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net