Fabulos: Simona Halep a făcut 85.000 de dolari pe zi în 2018!

Ultima actualizare:

    Simona Halep, în echipament Nike
Simona Halep, în echipament Nike

De la începutul anului, Halep şi-a trecut în conturi, din premii şi din sponsorizări, aproape patru milioane de dolari.

2018 pare să fie cel mai rentabil an din cariera Simonei Halep. Tenismena noastră a început sezonul în forţă, cu o finală de Grand Slam, dar şi cu un „tun” financiar de proporţii, noul contract de sponsorizare cu gigantul american Nike.

Aşa cum era de aşteptat, fosta lideră mondială n-a stat prea mult timp pe „liber” la capitolul sponsorului de echipament. După despărţirea de Adidas, Halep a dus negocieri la sânge şi a obţinut în final ce a dorit, adică mai mulţi bani. Azi, pe reţelele de socializare, Simona a anunţat scurt „Just Do It”, sloganul celebrului producător Nike.

Astfel, românca a intrat oficial într-o companie selectă de tenismeni sau tenismene (Roger Federer, Rafael Nadal, Serena Williams, Maria Şarapova) care sunt sponsorizaţi de Nike. Cu câteva ore înainte ca Simona să confirme această colaborare, presa americană de profil a avansat şi cifrele afacerii. Este vorba de suma de două milioane de dolari pe an, dublu faţă de cât câştiga de la Adidas.  

Cu banii luaţi de la Nike, Simona Halep a ajuns la un total incredibil în ceea ce priveşte veniturile sale pe 2018, an din care s-au scurs doar 44 de zile. În această perioadă, premiile câştigate din tenis au fost consistente, titlurile de la Shenzhen (simplu şi dublu) şi finala de la Australian Open aducându-i în conturi 1.693.748 de dolari, aceasta fiind moneda oficială în circuitul WTA.

Adunând, Simona Halep a câştigat într-o lună şi jumătate aproximativ 3,7 milioane de dolari, media zilnică fiind undeva în jurul sumei de 85.000 de dolari. Sigur, va fi extrem de greu să menţină acest ritm, însă putem spune fără teama de a greşi că Simona Halep a devenit o maşină de făcut bani.

În întreaga sa carieră, Simona Halep a câştigat premii în valoare totală de peste 22 de milioane de dolari. Dacă punem şi sponsorizările (un milion de dolari pe an, în medie, până în prezent), Halep se apropie de bariera celor 30 de milioane de dolari, dacă nu cumva a şi depăşit această sumă colosală. Pe lângă Nike, Simona mai are colaborări financiare mai mult sau mai puţin bănoase cu companiile Dedeman, Porsche, Dorna şi Hublot.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net