De 20 de ori Federer. "Regele" tenisului a câştigat AO după 5 seturi de luptă cu Cilic

Ultima actualizare:

    Elveţianul a câştigat turneul din Australia pentru a doua oară consecutivFoto Click!
Elveţianul a câştigat turneul din Australia pentru a doua oară consecutivFoto Click!

Roger Federer a câştigat finala de la Melbourne după 6-2, 6-7, 6-3, 3-6, 6-1 cu croatul Marin Cilic şi a actualizat istoria, pentru că de scris a scris-o de mult.

Elveţianul avea în vitrină 19 trofee de mare şlem şi drumul i-a fost netezit de câţiva adversari ieşiţi din formă sau accidentaţi. Astfel, cel mai greu meci a fost finala cu Marin Cilic, un jucător pe care îl învinsese lejer şi la Wimbledonul de anul trecut. Elveţianul a intrat abrupt în meci şi n-a discutat cu croatul în primul set, pe care l-a câştigat cu 6-2. Cilic s-a calmat apoi şi a câştigat al doilea set la tie-break, părând că e în stare să dea lovitura. Setul trei a mers din nou la Roger, pentru ca favoritul 6 să împingă totul în decisiv după ce Federer pornise cu break în setul 4 şi părea că încheie totul acolo. Aici s-a văzut însă din nou cine e campionul campionilor şi Federer nu i-a dat nicio şansă lui Cilic, încheind meciul cu un 6-1 administrat în 33 de minute. 3 ore şi 7 minute a durat totul, cel mai lung timp petrecut pe teren de Roger la acest turneu, dar a meritat. A pus mâna pe al 20-lea trofeu de mare şlem din carieră la o vârsta de 35 de ani, când mulţi sunt consumaţi deja şi chiar retraşi. 

Lacrimile de bucurie ale lui Federer au spus totul la final şi atitudinea semeaţă a mândrului Cilic, care a recunoscut superioritatea adversarului fără prea multe lamentări, au spus totul. Trebuie să reţinem pe retină acest momente! Suntem contemporani cu cel mai mare jucător din istoria acestui sport. Rafael Nadal are doar 16 titluri de mare şlem şi deşi e număru 1 ATP pare greu de crezut că mai poate adăuga cinci de acum înainte având în vedere problemele fizice pe care le are constant. 

Marin Cilic a făcut şi el un turneu imens şi merită felicitat pentru a treia finală de mare şlem jucată în carieră. Din pcăate pentru el, croatul rămâne doar cu un singur succes, cel de la US Open, din 2014.

Roger Federer a pus în schimb mâna pe al şaselea AO, care se adaugă la opt Wimbledonuri, cinci US Openuri şi un Roland Garros. Despre bani, ce să mai spunem? N-a fost nicio secundă vorba despre cei 4 milioane de dolari australieni ca miză pentru Roger Federer. 

image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net