Darren Cahill susține propunerea lui Roger Federer

Ultima actualizare:

    Darren Cahill crede că unificarea ATP - WTA ar ajuta la dezvoltarea tenisuluiFoto: Guliver / GettyImages
Darren Cahill crede că unificarea ATP - WTA ar ajuta la dezvoltarea tenisuluiFoto: Guliver / GettyImages

Antrenor al Simonei Halep, Darren Cahill susţine ideea unificării forurilor care conduc circuitul masculin de tenis (ATP) cu cel feminin (WTA), idee lansată de Roger Federer. Australianul consideră că sportul alb ar deveni astfel mai simplu atât pentru sportivi, cât şi pentru fani.

Săptămâna trecută, Roger Federer a lansat propunerea într-o postare pe social media, iar mulți oameni de tenis au fost de acord. Printre aceștia s-au numărat și șefii ATP şi WTA, Andrea Gaudenzi şi Steve Simon. Printre primii care au aderat la idee s-a aflat și Simona Halep. Iar antrenorul româncei s-a declarat de acord spunând că uniformizarea regulamentelor şi clasamentelor ar ajuta toate părţile implicate. “Ca fan al tenisului, dacă încerci să te uiţi la meciuri, fie că este Cupa Davis, Fed Cup, WTA, ATP sau la turnee mici, există atât de multe platforme diferite pe care un fan trebuie să se înscrie. Este derutant. Şi în social media va fi mult mai simplu în cazul fuziunii celor două circuite. În loc să concureze unul împotriva altuia pentru staţiu social media, totul va fi unit”, a declarat antrenorul australian pentru cotidianul ”The National” citat de lequipe.fr.Fostul antrenor al lui Andre Agassi și Lleyton Hewitt a mai spus că trebuie rezolvate și problemele egalităţii în privinţa premiilor şi drepturilor. “În acest moment, băieţii sunt mai puternici la masa negocierilor atunci când se discută drepturile TV. Cred că va accepta toată lumea ce ar putea să se găsească în spatele unei fuziuni. Evident, vor fi unele resentimente din partea unor jucători din circuitul masculin, dar cred că majoritatea va vedea avantajele şi va înţelege că este ceea ce trebuie făcut”, a adăugat Darren Cahill.

image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net