China Open: S-a stabilit ora meciului Halep - Şarapova!

Ultima actualizare:

    Simona Halep e cea mai valoroasă reprezentantă a noastrăfoto: gettyimages
Simona Halep e cea mai valoroasă reprezentantă a noastrăfoto: gettyimages

Monica Niculescu, locul 65 WTA, o va întâlni, miercuri, nu înainte de 09.30, pe chinezoiaca Shuai Peng, locul 25 WTA, în turul al doilea al turneului de la Beijing. După această partidă, de pe arena centrală, urmează în jurul orei 11.00 meciul din optimi dintre Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2 şi Maria Şarapova (Rusia), locul 104 WTA, beneficiară a unul wild card.

Australianul Nick Kyrgios şi germanul Mischa Zverev vor deschide ziua pe arena centrală de la Beijing, cu o partidă din cadrul turneului ATP de 500 de puncte. Apoi va intra pe teren Monica Niculescu, urmată de Simona Halep, cea care va juca cu Maria Şarapova, în jurul orei 11.00.

Niculescu va evolua miercuri şi la dublu, împreună cu Su-Wei Hsieh din Taiwan, împotriva perechii Yung-Jan Chan/Martina Hingis (Taiwan/Elveţia), cap de serie numărul 1. Tot în această probă va juca Raluca Olaru, în echipă cu ucraineanca Liudmila Kicenok. Adversarele lor vor fi Gabriela Dabrowski (Canada) şi Yifan Xu (China).

Partidele de dublu ale celor două românce contează pentru optimile de finală ale competiţiei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net