Bianca Andreescu scrie istorie la 19 ani: a câştigat US Open 2019

Ultima actualizare:

    Bianca Andeescu a câştigat US Openfoto: Getty
Bianca Andeescu a câştigat US Openfoto: Getty

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, în vârstă de 19 ani, locul 15 WTA, a câştigat turneul de grand slam US Open, învingând-o în finală pe americanca Serena Williams, numărul 8 mondial.

Ca urmare a acestui succes, Bianca Andreescu urcă pe locul cinci în clasamentul WTA. Simona Halep ajunge pe poziţia a şasea. Justin Trudeau, premierul Canadei, a felicitat-o pe Bianca Andreescu, transmiţându-i că "a făcut mândră o ţară întreagă". Şi Simona Halep, campioană la Wimbledon în acest an, a felicitat-o pe Bianca Andreescu după victoria jucătoarei în finala US Open. La meci a asistat şi Nadia Comăneci.

Andreescu s-a impus cu scorul de 6-3, 7-5, într-o oră şi 39 de minute, sub privirile ducesei de Sussex, Meghan Markle. În setul al doilea, Serena Williams a făcut 5-5 revenind de la 1-5, însă până la urmă canadianca s-a impus.

Bianca Andreescu s-a aflat la prima finală de grand slam din carieră. Pentru sportiva canadiană este al treilea trofeu din carieră şi din acest an, după cele obţinute la Indian Wells şi Toronto.

Williams şi Andreescu s-au întâlnit şi în finala turneului de la Toronto, unde sportiva americană a abandonat. Andreescu a obţinut un premiu de 3.850.000 de dolari şi 2000 de puncte, iar Williams 1.900.000 de dolari şi 1300 de puncte.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net