Australian Open 2020: Simona Halep, primele declarații după calificarea în turul secund

Ultima actualizare:

    Simona Halep, după victoria din primul tur de la Australian Open 2020FOTO: Guliver/ Gettyimages
Simona Halep, după victoria din primul tur de la Australian Open 2020FOTO: Guliver/ Gettyimages

Simona Halep a trecut de primul hop la Australian Open 2020. La finalul victoriei obținute în fața americancei Jennifer Brady, ea era foarte fericită.

La finalul partidei câștigate cu scorul de 7-6, 6-1 în fața americancei Jennifer Brady în primul tur de la Australian Open 2020, Simona Halep a declarat: "A fost un meci greu. Am mai jucat un a împotriva celeilalte cu câteva luni în urmă şi am câştigat în trei seturi. Eram astfel pregătită să joc cât mai mult posibil. Sunt foarte fericită că am trecut în turul al doilea. Să fii în turul al doiela aici, în Australia, este un sentiment foarte plăcut. În setul al doilea mi-am găsit ritmul puţin mai bine, am încercat să o mişca cât mai mult pe adversară pentru că în primul set am stat într-un singur colţ. Cred că am fost mai puternică şi am servit destul de bine în setul al doilea. Mă doare un pic încheietura mâinii, dar nu mă gândesc la ea acum, vreau să mă recuperez şi să mă răcoresc pentru a fi aptă în vederea meciului din turul al doiela. Aşa a fost şi în 2018, m-am accidentat tot în primul tur. Este un sentiment foarte frumos să-l am din nou în echipă pe Darren. Am o echipă bună şi le mulţumesc pentru că că susţin tot timpul, ştii că nu le e uşor", a declarat Halep la interviul de după meciul cu Jennifer Brady de la Australian Open 2020.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net