3 idei ale lui Ion Țiriac care au fost puse în aplicare la Madrid și au revoluționat tenisul

Ultima actualizare:

    Simona Halep a cucerit de două ori Trofeul ”Ion Țiriac”Foto: Guliver/ GettyImages
Simona Halep a cucerit de două ori Trofeul ”Ion Țiriac”Foto: Guliver/ GettyImages

A inventat zgura albastră

Cea mai șocantă idee pe care Ion Țiriac a avut-o a fost introducerea zgurei albastre la ediția din 2012. Într-un sport conservator ca tenisul, acest lucru a fost considerat un afront adus tradiției. Singura ediție disputată pe zgura albastră a fost câștigată de elvețianul Roger Federer. Chiar dacă Țiriac a adus în sprijinul său studii care demonstrau că vizibilitatea mingii crește mult dacă se joacă pe zgură albastră, suprafața nu a fost omologată de ITF, ATP și WTA și s-a renunțat la ea după doar o ediție.


    Roger Federer e singurul tenismen învingător vreodată pe zgura albastrăFOTO: EPA
Roger Federer e singurul tenismen învingător vreodată pe zgura albastrăFOTO: EPA

A transformat manechine în copii de mingi

A doua inovație a fost introducerea fotomodelelor în rolul copiilor de mingi. Din 2004, manechine cunoscute de la agenții spaniole au servit jucătorii cu mingi, numai că în ultimele ediții, după reclamații ale guvernanților spanioli, acestea au fost introduse doar în semifinalele și finalele masculine de simplu și de dublu.


    În 2009, fotomodelele stăteau la coadă la castingul pentru postul de copii de mingiFOTO: EPA
În 2009, fotomodelele stăteau la coadă la castingul pentru postul de copii de mingiFOTO: EPA

A confecționat un trofeu din aur și diamante

Și trofeul turneului e unic și tot o inovație a omului de afaceri. Trofeul ”Ion Țiriac” a fost acordat pentru prima dată la ediția din 2011. El e confecţionat din aur roz şi 33 de diamante încrustate, are 43 cm înălţime, o greutate de 7,5 kg şi 96 de componente. Arată ca o coloană pe care sunt ataşate, în spirală, 32 de rachete de tenis cu numele jucătorilor şi jucătoarelor care au câştigat cele mai multe turnee de Grand Slam. În partea superioară a trofeului se află o minge de tenis din aur, cu numele lui Ion Ţiriac. Campionii plecau acasă doar cu replici, trofeul nefiind transmisibil.


    Ion Țiriac îi oferă trofeul ”Ion Țiriac” învingătorului ediției 2018 a turneului de la Madrid, Alexander ZverevFOTO: EPA
Ion Țiriac îi oferă trofeul ”Ion Țiriac” învingătorului ediției 2018 a turneului de la Madrid, Alexander ZverevFOTO: EPA
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net