Victoria aduce victoria la Manchester United! Diva Mondialului i-a ajutat pe "diavoli"

Ultima actualizare:

    Victoria Lopyreva
Victoria Lopyreva

Manchester United s-a calificat cu ceva emoţii în optimile de finală ale Ligii Campionilor. Ieri, în ultima etapă a grupei A, "diavolii" au câştigat acasă cu ŢSKA Moscova (2-1), dar ruşii au deschis scorul şi au pus mult timp în pericol calificarea britanicilor.

În tribunele stadionului "Old Trafford" s-a aflat o susţinătoare specială a grupării din Manchester. E vorba despre Victoria Lopyreva, nimeni alta decât ambasadoarea sexy a Campionatului Monddial de anul viitor, programat în Rusia.


    Victoria, în vestiarul
Victoria, în vestiarul

Nu e prima dată când frumoasa Victoria e surprinsă la un meci al "diavolilor" pregătiţi de Jose Mourinho. La fel s-a întâmplat şi în urmă cu câteva luni, la prima etapă a sezonului, dar şi în stagiunea trecută din Premier League.

Acum, după ce conaţionalii săi de la ŢSKA au fost învinşi, blonda de 34 de ani a ţinut neapărat să se pozeze şi să schimbe câteva cuvinte cu unul dintre cei mai importanţi jucători ai lui United, francezul Paul Pogba.

image
image
image
image
image
image
image png
image png
cub iulia vantur png
radu valcan instagram jpg
bogdan ene logo logo webp
actorii jpg
zendaya covorul rosu getty (3) jpg
catalin scarlatescu urgenta spital accident 808545 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net