Sexy Sorana se pregăteşte de US Open pe yacht

Ultima actualizare:

    Cîrstea nu pare să pună mare preţ pe US Open, ci pe distracţie şi fotografii sexySursa Foto: Instagram
Cîrstea nu pare să pună mare preţ pe US Open, ci pe distracţie şi fotografii sexySursa Foto: Instagram

Sorana Cîrstea n-a mai câştigat niciun meci în circuitul WTA după acel tur 3 realizat la Wimbledon, unde a fost oprită de viitoarea campioană, Garbine Muguruza. Totuşi, românca se relaxează în SUA şi vrea să reajungă sus cu cât mai puţin antrenament.

Astfel, înfrântă în primul tur al calificărilor de la Cincinnati, Sorana a luat o mică pauză şi a mers direct la New York, unde săptămâna viitoare va debuta direct pe tabloul principal al ultimului turneu de mare şlem al anului. Şi nu rupe cimentul american în două, ci punţile yachturilor de lux! Numărul 53 WTA s-a fotografiat în costum de baie şi a postat pozele pe contul său de Instagram urmărit de peste 60.000 de fani. Sorana arată impecabil sub soarele nord-american, dar şi în piscina şi parcă nici nu contează ce adversar îi vor hărăzi sorţii vineri, la tragerea la sorţi a tabloului de simplu de la US Open. Până la urmă, nici aşteptările nu sunt prea mari la New york pentru Cîrstea. Cea mai bună performanţă a ei acolo a fost un tur 3, în 2009.


    Sorana a mixat shootingul sexy cu cel pentru sponsorul ei tehnic, New BalanceSursa Foto: Instagram
Sorana a mixat shootingul sexy cu cel pentru sponsorul ei tehnic, New BalanceSursa Foto: Instagram


    Sorana este una dintre cele mai frumoase jucătoare din circuitul WTASursa Foto: Instagram
Sorana este una dintre cele mai frumoase jucătoare din circuitul WTASursa Foto: Instagram


    Românca ocupă locul 53 WTA în acest momentSursa Foto: Instagram
Românca ocupă locul 53 WTA în acest momentSursa Foto: Instagram


    Sorana n-a mai câştigat un meci de la Wimbledon 2017Sursa Foto: Instagram
Sorana n-a mai câştigat un meci de la Wimbledon 2017Sursa Foto: Instagram


    Sorana este a doua cea mai bine clasată româncă după numărul 2 mondial, Simona HalepSursa Foto: Instagram
Sorana este a doua cea mai bine clasată româncă după numărul 2 mondial, Simona HalepSursa Foto: Instagram

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
spital judetean suceava
image
image
image
image
image
image
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
banner dana nălbaru png
image
actualitate.net
image
actualitate.net