Ogăraru are o soră foarte sexy!

Ultima actualizare:

Sora mai mică a fotbalistului George Ogăraru are aproape 22 de ani şi a practicat, timp de opt ani, volei de performanţă la Liceul Mircea Eliade, unde l-a cunoscut şi pe actualul său iubit, Alex Tudose.

Vineri seara, Oana a prezentat alături de alte iubite de fotbalisti, la clubul Vox din Capitală, noua colecţie de rochii a Oanei Butnaru. “Am acceptat din prima. Am zis: de ce nu? Nu am mai făcut până acum aşa ceva, a fost ceva nou pentru mine. Chiar mi-a plăcut şi a fost aşa cum m-am aşteptat”, ne-a declarat Oana. Deşi a defilat pentru prima oară pe podium, nu a avut emoţii.

“Fetele au avut încredere în mine. Dacă veneau pe rând şi îmi spuneau să nu am emoţii, cred că nu mă descurcam. Dar, cum am mai zis, au avut încredere în mine”. Cel care o încurajează în tot ceea ce face este iubitul ei, Alexandru Tudose, fundaşul căruia mai mulţi oameni de fotbal i-au prevăzut un viitor precum al lui Mirel Rădoi.

“Când i-am zis că voi defila pe podium într-un club, mi-a zis să ma duc fără să stea pe gânduri. El mă susţine în tot ceea ce fac. Numai să nu prezint în lenjerie intimă”, a mărturisit frumoasa care a cochetat şi cu voleiul. Chiar dacă între-ale modei şi-a făcut debutul vineri seara, Oana are o diplomă de make-up artist. Sora mai mică a fostului fundaş stelist a absolvit un curs special de make-up, al şcolii “Kruger Brent Agency”, care a durat un an şi a costat 2.500 de euro. Diploma vizată de Ministerul Muncii este recunoscută atât la noi în ţară, cât şi în străinătate.

Alexandru Tudose şi Oana sunt de doi ani împreună

Fundaşul Stelei şi Oana Ogararu s-au cunoscut la Liceul Eliade pe când jucătorul era în clasa a XII-a. Tot la acel liceu a absolvit şi fratele fostei voleibaliste. Eu am făcut sport şi acum sunt împreuna tot cu un sportiv”, ne-a spus Oana, care va trebui să-i ţină pumnii strânşi, atât fratelui, cât şi iubitului, atunci când aceştia intră pe teren.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
jador oana ciocan colaj facebook jpg
Celine Dion  foto   Shutterstock jpg
Horia Moculescu are încă planuri mari după ce ajunge acasă de la spital
image png
film jpg
iulia vantur si salman khan 8 webp
banner madalina manole png
banner adela popescu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net