O sportivă din Anglia a mers la sală complet goală. Uite cum trage Jodie de fiare

Ultima actualizare:

    Culturista în vârstă de 37 de ani a arătat tot colegilor de antrenament, dar pentru public a avut grijă ca barele halterelor să-i acopere zonele intimeFoto: Facebook
Culturista în vârstă de 37 de ani a arătat tot colegilor de antrenament, dar pentru public a avut grijă ca barele halterelor să-i acopere zonele intimeFoto: Facebook

Sala de forţă a devenit o obişnuinţă pentru multă lume în ultima perioadă, iar pentru vedete e chiar o rutină zilnică. Pentru a ieşi din plictiseală, Jodie Marsh, o britanică celebră, a ales să renunţe însă radical la ceva.

Şi nu e vorba de alimentaţie sau de vreun exerciţiu extenuant şi inutil, ci de vestimentaţie. Culturista în vârstă de 37 de ani a mers ieri la sala de forţă şi a lăsat la vestiare întreg echipemantul. S-a urcat complet goală pe aparate, lăsând mască pe toţi cei din jur care încercau să se tonifieze puţin. Ca şi când n-ar fi fost de ajuns, Jodie s-a şi fotografiat singură, dar a avut grijă ca barele halterelor să-i acopere exact zonele intime, astfel încât pozele să corespundă legii Facebook-ului, unde au fost urcate imediat. Bine că şi-a pus o căciuliţă de iarnă pe cap! E exact ce-i lipsea!

Jodie Marsh, nud, la sala de forţă
Jodie Marsh, nud, la sala de forţă

Jodie Marsh e şi înebunită după tatuaje, iar cu această ocazie a lăsat să i se vadă ultimele invenţii în domeniu. Vezi în fotografiile alăturate ce a făcut aceasta cu corpul ei, destul de sexy, trebuie să recunoaştem!

Britanica e înebunită după tatuaje, aceasta având tot felul de desene pe cele mai intime zone ale corpului
Britanica e înebunită după tatuaje, aceasta având tot felul de desene pe cele mai intime zone ale corpului
image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net