Andreea Mitu, sexy într-un club de fiţe alături de o colegă

Ultima actualizare:

    Numărul 97 mondial în clasamentul WTA a fost şi la plajă în această scurtă vacanţă, bineînţeles, în altă ţarăFoto Click!
Numărul 97 mondial în clasamentul WTA a fost şi la plajă în această scurtă vacanţă, bineînţeles, în altă ţarăFoto Click!

Tenisul feminin a luat în această perioadă o scurtă pauză, majoritatea jucătoarelor urmând să-şi înceapă pregătirea după sărbătorile de iarnă.

Pentru a fi în formă şi în noul sezon, Andreea Mitu se pregăteşte totuşi la clubul lui Dinu Pescariu din Bucureşti, iar aseară, după antrenamente, a urmat şi distracţia. Fostul tenismen a dat o petrecere de Crăciun la clubul său de fiţe, Frateli, şi frumoasa Andreea, care a încheiat pentru prima dată în carieră un sezon în Top 100, n-a lipsit. Îmbrăcată elegant, spre sexy, jucătoarea în vârstă de 24 de ani s-a distrat pe cinste alături de o colegă de Cupa Fed, Alexandra Dulgheru. Mitu, eroina noastră din partida cu Canada, va juca pentru prima dată în carieră la Australian Open direct pe tabloul principal, datorită clasării din acest an, locul 97 WTA.


    Andreea, foto în dreapta, s-a fotografiat cu toată lumea la petrecerea din clubul lui PescariuFoto Click!
Andreea, foto în dreapta, s-a fotografiat cu toată lumea la petrecerea din clubul lui PescariuFoto Click!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net