Wisla a copiat modelul CFR Cluj şi a luat campionatul

Ultima actualizare:

Aşa se face că în primul 11 al celor de la Wisla nu-şi fac loc decât trei fotbalişti polonezi. Este vorba despre Kowalski, Sobolewshi şi Malecki, ultimul fiind titular de drept şi în naţionala Poloniei. Vedeta echipei este Maor Melikson, un mijlocaş israelian de 26 de ani adus la mijlocul sezonului de la Hapoel Be'er Sheva. Acesta este considerat cel mai bun transfer făcut de vreun club polonez în pauza competiţională din iarnă. Golgheter al echipei este tot un jucător străin. Slovenul Andraz Kirm a înscris de opt ori pentru Wisla şi a ajutat-o să devină campioană. Conform presei din Polonia, Wisla nu va cumpăra jucători de pe piaţa locală nici în această pauză de iarnă, fiind decisă să meargă tot pe mâna fotbaliştilor străini.

Maaskant, un antrenor fără performanţeRobert Patrick Maaskant este un fost mijlocaş olandez care nu a rupt gura târgului ca jucător. Din 1999, a devenit antrenor principal la Roosendaal, unde a rămas timp de tri ani. Înainte să vină la Wisla, el a mai trecut pe la Go Ahead Eagles, Willem, MVV Maastricht şi NAC Breda. De altfel, la Breda a obţinut şi cea mai bună performanţă a carierei. În 2008, a reuşit să califice echipa în Cupa UEFA, iar în sezonul următor a ratat la mustaţă o intrare în play-off-ul care urma să decidă echipele care mergeau în Cupa UEFA. În august 2010, din cauza problemeleolor finanicare prin care trecea clubul, a decis să plece la Wisla.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Dinamo Poli Iasi (Sportpictures) jpg
Dan Petrescu (Sportpictures) jpg
Evan Ndicka (Youtube) jpg
tartan track 2678544 1280 jpg
zeta grecia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net