VIDEO: Stadionul din Salonic ”a luat foc” după ce PAOK, echipa lui Răzvan Lucescu, a cucerit titlul în Grecia

Ultima actualizare:

    Stadionul lui PAOK Salonic a devenit o scenă a manifestării bucuriei fanilor
Stadionul lui PAOK Salonic a devenit o scenă a manifestării bucuriei fanilor

Stadionul din Salonic a ”luat foc” după terminarea meciului care a consfințit câștigarea titlului național, după 34 de ani de pauză, de către echipa lui Răzvan Lucescu, PAOK.

PAOK Salonic a sărbătorit câştigarea campionatului Greciei pentru prima dată după 34 de ani, printr-un spectacol impresionant la stadionul din Salonic, în care au fost amintite momentele importante din istoria clubului. PAOK, formaţie antrenată de Răzvan Lucescu şi care îl are în componenţă pe Alin Toşca, a câştigat titlul în Grecia, învingând cu scorul de 5-0 echipa lui Dragoş Balauru, Levadiakos, în penultima etapă a campionatului elen.

Imediat după meci, a început spectacolul la stadion, o sărbătoare care a început prin rememorarea celor două titluri câştigate în urmă cu câteva decenii de PAOK. Pe teren au defilat campionii încă în viaţă ai formaţiei din Salonic, ovaţionaţi de public, într-un spectacol de lumini şi muzică. Au fost omagiaţi şi jucătorii echipei PAOK care nu mai sunt în viaţă, ei fiind prezentaţi pe ecrane uriaşe instalate la mijlocul terenului.

Apoi publicul a urmărit imagini cu succesele recente ale echipei PAOK, dar şi cu discursuri ale tehnicianului Răzvan Lucescu, totul într-o atmosferă incendiară.

Pe teren a fost adus apoi trofeul şi, rând pe rând, au venit jucătorii echipei campioane, pe un culoar de lumini, ei luându-şi locul apoi pe scena mare din centrul terenului. Unii fotbalişti au parcurs drumul până la scenă dansând, alţii filmând cu telefonul, iar alţii alături de copiii lor.

Cel mai interesant moment a fost cel al venirii pe teren a portarului Alexandros Paschakalis. Acesta s-a pus într-un genunchi, s-a dezbrăcat de tricoul pe care îl avea deasupra, legându-l ca pe o pelerină la gât, şi apoi s-a ridicat şi i-a arătat publicului că avea pe el o bluză de Superman.

După jucători a venit pe teren şi Răzvan Lucescu, îmbrăcat într-un costum impecabil de culoare închisă, în aplauzele publicului.

După alte câteva minute, timp în care suporterii au umplut terenul, campionii au înălţat trofeul deasupra capului şi atmosfera a devenit şi mai incendiară. Momentul a fost marcat prin focuri de artificii şi melodia “We are the champions”. Fanii au cântat şi s-au bucurat alături de jucători.

PAOK a câştigat, duminică, titlul în Grecia pentru prima dată după 1985 (34 de ani). Echipa din Salonic se află la al treilea titlu de campioană, după cele obţinute în 1976 şi în 1985.

Pentru Răzvan Lucescu este primul titlu de campion obţinut ca antrenor. Ca jucător, el a câştigat campionatul României cu Rapid, în 2003. La PAOK, tehnicianul român a câştigat al doilea trofeu, după Cupa Greciei în 2018.

image
image
image
image
image
image
Darius Olaru (stanga) si Cosmin Matei (Sportpictures) jpg
Simona Halep si Paula Badosa (EPA) jpg
Trabzonspor Fenerbache (X, Twitter) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Adrian Mutu, Sportpictures jpg
Carlos Alcaraz, Getty Images jpg
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
Daniel Niculae (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net