VIDEO EXCLUSIV Gică, Meme, Copos şi Pădureanu, colegi în celula lui Becali

Ultima actualizare:

    Cei patru împart  aceeaşi celulă (Trucaj realizat de theodora ghenea)
Cei patru împart aceeaşi celulă (Trucaj realizat de theodora ghenea)

„Meme Stoica ţipa la Pădureanu care era disperat, Gică Popescu era nervos, iar Copos nu ştia pe ce lume este!”. Aşa descrie un puşcăriaş starea de spirit a condamnaţilor din „Dosarul Transferurilor”, care au fost încarceraţi la Penitenciarul Rahova. Aceştia şi-au petrecut prima noapte în spatele gratiilor împreună, în aceeaşi celulă în care au stat Adrian Năstase şi Gigi Becali.

Nu a visat niciodată că oamenii pe care îi vedea la televizor sau în ziare vor intra la puşcărie, iar el o să iasă. George s-a eliberat ieri din penitenciarul Rahova după patru luni de puşcărie pentru „ultraj contra bunelor moravuri" sau pe româneşte cafteală.

„I-am încurajat că au mulţi ani de făcut aici. Le-am dat sfaturi, că aici nu este chiar aşa de greu. Nu o să-i pună nimeni să spargă pietre şi aici trăiesc oameni", povesteşte fostul deţinut vădit amuzat. Potrivit interlopului, marţi seară a fost agitaţie mare în penitenciarul Rahova. Mai mulţi deţinuţi care s-au intersectat cu cei patru condamnaţi „bibani" au încercat să le dea poveţe foştilor boşi ai fotbalului românesc, dar au fost repeziţi.

George a povestit că vedetele ajunse după gratii au fost extrem de nervoase (Foto: Alex Muscaliu)

simeon stalpnicul png

„Cel mai nervos era Gică Popescu, care ne-a spus clar că nu au chef de noi şi să-i lăsăm în pace! Dar nu puteai să nu te bagi când îi vedeai cât de speriaţi erau. Am fi discutat noi mai multe cu ei, dar era plin de poliţişti", a dezvăluit George. Acesta a explicat că Gică Popescu, Meme Stoica, George Copos şi Jean Pădureanu au noroc că stau pe Secţia 7, a VIP-urilor, într-o celulă modernizată de Gigi Becali.

„Dar, ca şi ceilalţi, vor trebui să se lupte cu ploşniţele care sunt peste tot, tot două zile pe săptămână vor face duş, că doar nu le dă apă caldă separat", explică fostul condamnat.

Deocamdată, cei patru muşchetari au rămas trei: Jean Pădureanu, care se mişca prin puşcărie cu ajutorul cârjelor, a fost mutat în spitalul de la Rahova. Cum penitenciarul este de tranzit, nici unul nu va rămâne la Rahova şi vor fi transferaţi mai departe. De aici încep pilele....

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net